PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tâlharii din Nadișu Hododului au fost arestați. Aceștia au bătut un bătrân și i-au furat banii

Poliţiştii sătmăreni au identificat şi prins patru tineri bănuiţi că ar fi comis o tâlhărie în seara zilei de 3 februarie în Nadișu Hododului.  Ei au fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă şi vor sta după gratii cel puţin 30 de zile.

În urma cercetărilor efecuate, poliţiştii de investigaţii criminale ai Poliţiei Municipiului Carei, împreună cu poliţişti din cadrul Sectiei Rurale Taşnad,  sub directa coordonare  a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au stabilit că patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani, după o înţelegere prealabilă, s-au deplasat cu un autoturism până în localitatea Nadişu Hododului, unde locuiesc bunicii unuia dintre ei, după care doi dintre aceştia, respectiv S. Tamas din Pericei, județul Sălaj, şi V.Alexandru, din Supur, cel din urmă cu o mască pe faţă, au pătruns prin efracţie în locuinţa bătrânului şi, după ce i-au aplicat mai multe lovituri, au părăsit locuinţa luând cu ei suma de 200 lei găsită în casă.

În urma activităţilor desfăşurate, pe lângă cei doi autori au fost identificaţi şi prinşi și cei doi complici, respective K. Levente, din localitatea Ser, şi L. Daniel, din Chieşd, județul Sălaj.

Ca urmare a prezentării în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă a tuturor participanţilor în diferite forme la comiterea infracţiunii, Judecătoria Carei a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile urmând ca cercetările să continue sub aspectul savârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată.

Victima necesită 18-20 zile de îngrijire medicală şi se află  în acest moment la domiciliu în stare stabilă, fără a comporta probleme deosebite.

În activitătile desfăşurate, poliţiştii au beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I.

Exit mobile version