PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident la Doba. Un tirist a spulberat o căruță după care a fugit (FOTO)

Toate Tir-urile care au intrat azi dimineață, în jurul orei 9.00, în municipiul Satu Mare venind dispre Carei au fost oprite și cercetate de polițiștii rutieri sătmăreni.

Cu puțin timp înainte, între Doba și Decebal, a avut loc un accident de circulație în cadrul căruia un Tir a acroșat o căruță pe care practic a distrus-o, însă șoferul mastodontului nu a oprit la locul accidentului ci și-a continuat drumul mai departe.

Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, din fericire căruțașul a scăpat doar cu câteva răni ușoare, acesta din urmă fiind și cel care a sesizat accidentul și fuga tiristului la 112.  Din păcate, însă, nu a putut să ofere polițiștilor nicio informație despre Tir-ul care i-a lovit căruța.

În urma apelului primit, polițiștii rutieri sătmăreni s-a mobilizat la intrarea în oraș dinspre Carei și au oprit, pentru verificări, toate Tir-urile. În această situație, circulația în zonă s-a desfășurat foarte greoi, abia în jurul orei 10.00 traficul revenind la normal.

Tiristul care a fugit de la locul accidentului nu a fost găsit, cel puțin deocamdată, însă pe toate drumurile din județ, precum și din cele învecinate, au fost formate filtre ale poliției pentru prinderea acestuia.