PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Analizele gratuite, țeapă ordinară pentru creduli. 20 de sătmăreni au fost astfel înșelați

Mulți sătmăreni, în special persoane vârstnice, au luat, în ultima perioadă, o țeapă de zile mari de la o firmă care oferea analize medicale gratuite.

Potrivit celor afirmate azi de comisarul superior din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Satu Mare, Valentin Breban, firma respectivă oferea vârstnicilor, mai ales celor de peste 60 de ani, analize medicale gratuite superficiale, fără să li se recolteze probe.  Cu această ocazie li se descopereau tot felul de boli. Acesta era momentul în care reprezentanții firmei respective le ofereau celor creduli tot felul de produse, deloc ieftine, care, cică, i-ar fi ajutat să se vindece. Este vorba despre saltele magnetice a căror preț oscila între 6.000 și 10.000 de lei, precum și filtre de apă sau aparate cu laser pentru diferite terapii.

Cum reprezentanții firmei le spuneau vârstnicilor că aceste produse îi vindecă pe loc, mulți dintre cei descoperiți cu diferite boli semnau contractul pe loc. La semnarea contractului plăteau chiar și un avans, însă după numai două zile și-au dat seama că sunt înșelați. Cum în decurs de 14 zile se poate renunța la produs și primești banii înapoi, mulți dintre sătmăreni au apelat la această clauză, însă nu și-au primit avansul dat.

Nu mai puțin de 20 de vârstnici sătmăreni au făcut, în această perioadă, reclamații la CJPC Satu Mare. După verificările necesare, CJPC Satu Mare a amendat firma respectivă cu câte 10.000 de lei pentru fiecare reclamație.

Vârstnicilor recomandă să nu se mai lase înșelați de astfel de firme și, în niciun caz, să nu mai semneze contracte pe loc fără a se consulta și cu alte persoane.