PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

UPDATE Anchetă DNA la CSM Satu Mare. Cum s-au cheltuit banii (VIDEO)

DNA desfășoară în această perioadă o anchetă la Clubul Sportiv Municipal Satu Mare de unde a solicitat toate documentele contabile pentru verificări. Procurorii DNA au suspiciuni cu privire la cum au fost cheltuiți banii clubului în perioada 2007-2012, interval de timp în care CSM avea o echipă de baschet feminin și una de handbal masculin pe prima scenă competițională a țării. 

“E deja public, să nu se interpreteze că vreau eu să mă bag în seamă. Am avut o solicitare de la DNA pentru a preda toată documentaţia existenţei Clubului Sportiv Municipal în perioada 2007-2012, absolut tot ce s-a dat la plată. Le-au dat acele documente, e normal să le dea, acum aşteptăm să vedem ce se întâmplă. De unde au venit banii pentru funcţionarea Clubului Sportiv Municipal, când erau doar două secţii, e vorba despre baschet şi handbal, cum s-au cheltuit acei bani, ce deplasări au fost în străinătate, ce sponsorizări au fost şi, bineînţeles, dacă au fost şi alte venituri în afară de cele date de Consiliul Local şi Primărie”, a declarat astăzi, primarul Dorel Coica.

El spune că ştie dacă a fost o sesizare sau cei de la DNA s-au autosesizat în urma zvonurilor din oraş.

Există unele informații potrivit cărora s-ar fi decontat ilegal o serie de deplasări în străinătate. De asemenea, procurorii DNA au unele suspiciuni și în ceea ce privește acordarea salariilor. O baschetbalistă de culoare, care a evoluat pentru CSM Satu Mare, ar fi avut un salariu de 6.000 de dolari pe lună.

“Chiar m-am uitat şi eu pe lista de plată şi am văzut că o jucătoare de culoare avea aproape 6.000 de dolari pe lună şi eu am rămas surprins. Au fost multe străine în perioada aceea, pe mine m-a îngrijorat”, a mai spus Coica.