PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Andreea Paul despre centura Sătmarului: termen nerezonabil, mai puţin de 1 km/lună!

Andreea PaulDeputatul Andreea Paul a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă că a depus interpelări la Ministerul Transporturilor cu privire la două lucrări de importanță majoră pentru judeţ, realizarea centurilor ocolitoare pentru Satu Mare şi Carei.

Dacă în privinţa centurii Careiului, lucrările urmează să fie finalizate în luna iunie 2016, lucrarea fiind în proporţie de 87% executată, în privinţa centurii Sătmarului lucrările nu sunt începute.

În lucru este varianta ocolitoare a municipului Satu Mare, cu termen de 23 de luni pentru 20 de km executaţi după ordinul de începre al lucrărilor, asta înseamnă mai puţin de un kilometru pe lună. Am trecut prin parlament amendamentul pentru finanţarea variantei ocolitoarea a municipiului Satu Mare, cu 20 de milioane de lei anul acesta, pentru că iniţial era proiectat cu 0 lei, dar termenele atât de mari pentru execuţie le consider nerezonabile pentru aşteptările sătmărenilor. E nevoie de un şprint în infrastructura rutieră sătmăreană. Asta solicit autorităţilor locale sătmărene şi ministerului Transporturilor deopotrivă“, a spus Andreea Paul.

Exit mobile version