În tradiţia populară românească un asemenea fenomen nu putea să treacă neobservat. Credinţa era ca acea culoare care se vede mai pregnant decât celelalte va profeţi cum va fi anul agricol. Dacă era verde, anul urma să fie bun de iarbă şi fân, galbenul reprezenta grâul şi roşul, porumbul. Curcubeul a impresionat omenirea din toate timpurile, fiind considerat un semn ceresc care aduce binele, prosperitate și pace.
Este poate cel mai frumos fenomen din natură, amintind de trecut, de legământul făcut de Dumnezeu cu Noe, și aduce speranță pentru viitor.
Curcubeul este un fenomen optic şi meteorologic care se manifestă rar atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont.