Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Drumul Județean Căuaș-Ady Endre va fi modernizat (FOTO)

Căuas - Ady EndreTronsonul de drum județean care leagă localitatea Căuaș de Ady Endre. în lungime de 6 kilometri, va fi în curând modernizat din temelii. Se va lucra atât la lărgirea drumului, care va avea o lățime de 6 metri, plus doi metri zona de acostament, cât și la așternerea a trei straturi de asfalt, pe acea porțiune de drum. Aplasamentul a fost predat astăzi, 21 martie, firmei constructoare, în prezența președintelui Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef.

Alături de Ștef, la eveniment au participat și administratorul public al județului Satu Mare, Nicolae Bura, primarul comunei Căuaș, Andrei Marius Roka, reprezentanți ai CJ dar și a firmei constructoare.

„Suntem acuma la Căuaș, pe drumul județean care face legătura Căuașului cu localitatea Ady Endre. Este încă un obiectiv din programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), care prin grija Guvernului Ponta, prin Ministerul Dezvoltării, a putut să primească finanțare. Am avut foarte multe proiecte prinse pe Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare de 720 de milioane de lei. Aici, vorbim de 6 km de drum județean, pe o lățime de șase metri. Valoarea investiției se ridică la 7.500.000 de lei și constructorul are angajament de a finaliza această lucrare în patru luni de zile. Vreau să vă spun că pe lângă celelalte investiții, că acum suntem la Căuaș, aici în localitate au mai fost promovate prin Programul Național de Dezvoltare Locală încă două proiecte importante pentru locuitorii de aicea. Este legătura cu Răduleștiul, un proiect pe care Primăria din Căuaș îl va finaliza în câteva luni și Ghenci-Tiream, un alt drum comunal. Vreau să vă spun că aici la Căuaș atâtea investiții cred că nu au fost de 25-30 de ani de zile și chiar mă bucur că am reușit să mișcăm lucrurile și vreau să îi felicit pe primar, pe viceprimar și Consiliul local că au fost extrem de receptivi și, desigur, i-au urmărit pe constructori să facă o treabă bună”, a declarat Adrian Ștef.

Ttronsonul are o lungime de 6 km, iar valoarea contractului este 7,5 milioane de lei (inclusiv TVA).

Lucrarea va consta în lărgirea drumului la 6 metri, plus doi metri, câte un metru pe fiecare parte zona de acostament. Vor fi așternute trei straturi de asfalt. Bineînțeles, se va lucra la caseta de lărgire și la structura de rezistențșă a drumului, după care se vor așterne trei straturi de asfalt în grosime cumulată de 18 centimetri. Totodată, vor fi realizate podețele transversale, podețele de acces la drumurile laterale și se vor amenaja șanțurile.

În luarea de cuvânt, administratorul public al județului Satu Mare, Nicolae Bura, a declarat că din cei aproximativ 800 de kilometri de drumuri pe care Consiliul Județean le are în administrare „circa 50% vor fi reabilitate și modernizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Să știți că nu este ușor să rezolvi sume enorme de bani, sute de milioane de lei, ca să realizezi asemenea obiective. Este un efort important pe care conducerea județului îl face, spre a comunica cu factorii guvernamentali spre a înțelege necesitatea avizării acestor obiective”.

4 comentarii

  1. florica Răspunde

    Mai panarama de STEF de ce nu esti cinstit ca Romania e fortata de UE sa se faca drumurile judetene si nu ti se datoreaza tie daca era dupa tine inca se circula cu caruta oare cind vom vedea o fotografie in ziarele tale aservite ca esti ridicat de DNA prin tirg se zvoneste ca ai zilele numarate

  2. Satmarean Răspunde

    Osanul BURA in ADY ENDRE, super !

  3. Satmarean Răspunde

    Osanul BURA in ADY ENDRE, super !Codul lui Dragnea incalcat!

  4. sichet ioan Răspunde

    draga Adriane Stef nu uita cala Ady Endre sunt si strazii care nu sunt nici macar pietruite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.