Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Locurile unde NU se poate fuma din 16 martie

fumatul-interzisDin 17 martie românii nu vor mai avea voie să fumeze în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii – inclusiv în cele din parc – , în unitățile de învățământ, în unitățile sanitare, precum și cele destinate protecției copilului. Țigările vor fi interzise în baruri, restaurante și cafenele. Cei care vor dori să își aprindă o țigară trebuie să iasă afară.

În plus, nici în mijloacele de transport în comun, inclusiv taxiuri, nu se va mai putea fuma.

Despre țigările electronice legea prevede doar că vor fi interzise în mijloacele de transport în comun și la locurile de joacă pentru copii.

Potrivit noii legi, nu se va mai putea fuma nici în stațiile de transport în comun, pentru că legea publicată recent în Monitorul Oficial prevede că un spațiu public închis este format din minimum doi pereți și un acoperiș, indiferent de natura lor, fie că sunt construcții temporare sau permanente.

Fumatul va putea fi permis, potrivit legii noi, în două tipuri de spații publice închise, și anume în aeroportul internațional, unde există posibilitatea amenajării de spații pentru fumători, precum și în celulele de maximă siguranță din penitenciare, adică în celulele unde există câte un singur deținut.

Noua lege introduce amenzi și pentru persoanele fizice care încalcă legea, lucru care nu era menționat în vechea lege. Amenda este de la 100 la 500 de lei pentru persoanele fizice, iar sfera de aplicare intră în competența Poliției și Poliției locale.

Sancțiunile în cazul localurilor unde va fi încălcată legea vor fi între 5000 și 15000 lei, iar legea prevede inclusiv măsura complementară de suspendare a activității în cazul încălcării repetate a legii. În cazul agenților economici cei care vor putea face în continuare controale și da amenzi sunt cei de la ANPC.

Republica.ro a făcut o listă, care nu este una exhaustivă, de locuri și situații și a obținut, punctual, de la reprezentanții Ministerului Sănătății, răspunsul dacă acolo va mai fi permis fumatul sau nu, începând din 16 martie.

Astfel, în fața restaurantului, pe terasă, se va putea fuma dacă acolo va fi amenajat un loc de fumat, fără ca acesta să fie unul acoperit și cu minimum doi pereți.

Un alt loc unde nu va mai fi permis fumatul de la 16 martie este reprezentat de balcoanele deschise ale clădirilor de birouri, după cum a precizat șeful ANPC, Paul Anghel.

Pe plajă la mare, dacă este loc de joacă – nu va fi permis fumatul, dar dacă este „plaja deschisă” se poate fuma, după cum ne-au precizat în răspunsul lor reprezentanții Ministerului Sănătății.

Iată lista propusă de Republica.ro și răspunsurile, așa cum le-am primit de la Ministerul Sănătății:

1. În stațiile de autobuz (cele acoperite și cu 2 „pereți”) – NU este permis fumatul

2. Pe stadioane – NU este permis

3. În fața restaurantului, pe terasă – Dacă se amenajează loc de fumat, fără să fie acoperit și cu minimum doi pereți – DA

4. În mașinile personale, dacă sunt și copii minori – DA, din punct de vedere legal. NU, „din punct de vedere moral”, spun autoritățile.

5. În parc – DA, în apropierea locului de joacă al copiilor – NU

6. La un concert în Piața Constituției – dacă este spațiu deschis și nu există compartimentări, în locuri special amenajate – DA

7. În taxi – NU

8. În curtea spitalului – NU

9. Pe plajă la mare – Dacă este loc de joacă – NU. Dacă este plajă deschisă – DA

10. Dacă vecinul fumează pe balconul lui, poate fi reclamat? NU. Locuința personală nu este loc public. Dacă desfășoară activitate economică pe balcon, atunci este loc de muncă închis și nu se fumează. Reclamația se poate face la Poliție.

11. În restaurante nu se va mai fuma deloc sau vor putea fi amenajate spații speciale? – Doar în spații care nu încalcă dispozițiile legale ( 2 pereti și un acoperiș). Practic, nicăieri în restaurant nu se va mai putea fuma, pentru că, în plus, este și loc de muncă

12. Vor dispărea scrumierele din fața marilor magazine? Dispar scrumierele de la intrare la metrou? – NU. Dacă este în aer liber, și nu este încadrat de acoperiș și 2 pereți, se poate fuma.

13. Pe balcoanele clădirilor de birouri – (acoperite și cu minimum doi pereți) – NU va mai fi permis fumatul (după cum ne-a declarat șeful ANPC)

Un comentariu

  1. Torok Carina Răspunde

    Deci politia va vea voie sa intre in sediile sociale ale firmelor si sa faca cercetari dar cand vine vorba de furturi sau de case sparte nu au permisiunea sa intre in casa suspectilor fara mandat?!:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.