PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

În Oaș se mai circulă fără permis

politist in traficZilnic, în localitățile din Țara Oașului este prins cel puțin câte un cetățean care se află la volanul unui autovehicul fără să dețină permis de conducere.

Astfel, ieri, în jurul orei 12.00, a fost oprit pentru control în trafic un autoturism care circula prin localitatea Călinești Oaș. La controlul efectuat asupra conducătorului auto, polițiștii au stabilit că Daniel C., de 22 ani, din Gherța Mică, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Tot în cursul zilei de ieri, la ora 14.00, în aceeași localitate, a fost oprit în trafic un moped, condus de minorul D.B., de 17 ani, din Călinești Oaș. Verificările au reliefat și în acest caz că nici acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

 

Exit mobile version