PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Obiectiv pentru Bolba: Salvarea Olimpiei de la retrogradare. Noul principal a susținut azi primul antrenament

antrenor mircea bolbaObiectivul principal al noului antrenor al Olimpiei Satu Mare, Mircea Bolba, este salvarea echipei de la retrogradare în Liga a III-a. Acesta a fost prezentat azi de președintele clubului, Dan Băbuț, și de președintele Comitetului Director, Ionuț Câmpan, atât presei, în cadrul unei conferințe de presă, cât și jucătorilor, la primul antrenament ca principal.

În deschiderea conferinței de presă, Dan Băbuț  a afirmat că după ședința de aseară s-a ajuns la o decizie,  și anume de a-l numi pe Mircea Bolba ca antrenor principal la Olimpia.

”Este o mare responsabilitate. Așteptările sunt mari atât din partea noastră cât și a suporterilor, dar sunt singur că a fost cea mai bună decizie de moment pentru Olimpia. Când l-am întrebat pe Mircea Bolba cu cine vrea să lucreze, acesta l-a ales pe fostul antrenor principal, Tiberiu Csik. Mircea Bolba nu a întrebat de salar și încă nu am discutat despre bani. Asta îmi spune multe despre caracterul acestui om”, a afirmat Băbuț.

La rândul său, Ionuț Câmpean a mai adăugat că în ședința de aseară s-a discutat intens ca antrenorul Olimpiei să fie sătmărean. S-au vehiculat trei nume: Mircea Bolba, Florin Fabian și Dacian Nastai. În cele din urmă Comitetul Director l-a ales pe Mircea Bolba care și-a ales singur staff-ul tehnic. Ionuț Câmpean a mai precizat că noul antrenor are ca target menținerea echipei în Liga a II-a. ”Dacă nu reușim acest lucru plecăm toți de mână de la club”, a mai spus Câmpean.

Antrenorul Mircea Bolba a spus că, deși nu este deloc ușor, speră să-și atingă obiectivul, adică ocuparea unei poziții cât mai înalte în clasament, ca să nu spună salvarea de la retrogradare.

”Echipa are nevoie mare de puncte, astfel că jocul Olimpiei nu va fi unul spectaculos ci unul în urma căruia să câștigăm. Ca prim obiectiv, trebuie să batem Vâlcea acasă sâmbătă. Vreau să văd o schimbare de atitudine la jucătorii Olimpiei”, a mai spus Bolba.

Fiind fost antrenor la echipa de Juniori A a Olimpiei, lui Mircea Bolba i s-a întocmit un act adițional în baza căruia va fi antrenor principal la echipa mare un an și șase luni, cu condiția ca echipa să rămână în al doilea eșalon al fotbalului românesc.

După conferința de presă, Mircea Bolba a fost prezentat jucătorilor după care, alături de secundul Tiberiu Csik, a susținut primul antrenament al echipei.

Înainte de mișcările de încălzire, Mircea Bolba le-a spus jucătorilor că dorește să vadă atitudine pe teren din partea loc și că va juca doar cine va dovedi că merită acest lucru, fără nicio supărare.

Olimpia va juca primul meci cu Mircea Bolba ca antrenor principal sâmbătă, de la ora 13.00, pe propriul teren, când sătmărenii îi vor întâlni pe cei de la CSM Râmnicu Vâlcea. Meciul va fi transmis în direct pe Digisport 1 și Dolce Sport1.

Conducerea Clubului a făcut un apel la suporterii sătmăreni să vină la stadion, să suțină echipa și pe noul său antrenor în încercarea lui de a menține Olimpia în Liga a II-a.

Exit mobile version