Mama micuțului, Raluca Sabou, a făcut demersurile necesare pentru ca Dragoș să fie operat la un spital din Bruxelles. Toate păreau rezolvate pentru familia micuţului iar drumul spre clinica din capitala Belgiei părea să fie o formalitate.
Atentatele din capitala Belgiei, însă, i-au dat planurile peste cap și acum caută o altă posibilitate.
”Deocamdată am contactat și alte spitale, unde s-ar putea face operația şi așteptăm un răspuns. Din câte am înțeles accesul în Belgia este permis, dar restricționat doar pe aeropot şi la metrou. Până să luăm legatura cu alte spitale s-ar putea să se liniștească lucrurile. Depindem doar de răspunsurile celor din Belgia. Sperăm să nu dureze prea mult deoarece operaţia nu poate fi amânată mai mult de două săptămâni”, spune Raluca Sabou, mama micuţului Dragos, îndeclarația ei de la aeroport.
În urma campaniilor umanitare organizate zile la rând de sătmăreni pentru a-l ajuta pe micuțul Dragoș, copilul de doar 8 luni și jumătate care suferă de o boală gravă, s-a strâns până duminică seara suma de aproximativ 20.000 de euro. Diferența până la 40.000 de euro, suma necesară pentru intervenția chirurgicală din străinătate, a fost donată luni de către omul de afaceri Vasile Lucuț.
Mama lui Dragoș a ţinut încă o dată să le mulţumească sătmărenilor care s-au mobilizat şi i-au ajutat să strângă atât de repede suma necesară operaţiei. Şi în special să-i mulţumească omului de afaceri Vasile Lucuţ pentru generozitate.