Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Prefectul Radu Bud continuă vizitele în județ. Problemele din administrație și ale cetățenilor în atenția specialiștilor din Prefectură

SAMSUNG CSCMiercuri, 02 martie 2016, prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud şi directorul de cancelarie, dr. Dan Zeicu s-au deplasat în teritoriu, pentru a se întâlni cu reprezentanţii a şase unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Una dintre vizitele noului prefect a fost la Primăria oraşului Negreşti-Oaş. Acolo, reprezentantul Guvernului în teritoriu şi directorul de cancelarie al acestuia s-au întâlnit cu primarul Aurelia Fedorca, viceprimarul Ioan Cicio şi secretarul Ioan Radu Grigoraş, pentru a discuta despre proiectele locale şi colaborarea dintre cele două instituţii. Principalul subiect a fost proiectul de la Luna Şes, cel pentru care conducerea Instituţiei Prefectului-judeţul Satu Mare şi-a oferit tot sprijinul instituţional în vederea deblocării situaţiei.

O altă întâlnire s-a desfăşurat la sediul Primăriei comunei Certeze, acolo unde prefectul Radu Bud şi directorul de cancelarie, dr. Dan Zeicu s-au întâlnit şi cu un grup de cetăţeni din localitate, persoane care se confruntă cu probleme de fond funciar. În urma discuţiilor purtate la Certeze, reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat pe cetăţeni de toată deschiderea sa şi a echipei de specialişti în vederea găsirii unor propuneri viabile, care pot fi puse în practică pentru rezolvarea problemelor acestora. Conducerea Primăriei Certeze a menţionat că principala problemă cu care se confruntă de mai mulţi ani încoace este cea a punerii în posesie cu terenuri a persoanelor care au sentinţe definitive în acest sens. Prefectul Radu Bud a precizat că juriştii Instituţiei Prefectului sunt la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale ori de câte ori se confruntă cu probleme de legalitate. Un alt subiect evidenţiat de primarul comunei Certeze, Petru Ciocan este lipsa de personal cu care se confruntă instituţia, la ora actuală în Primărie fiind vacante şapte posturi.

Prefectul s-a întâlnit miercuri, 02 martie 2016, şi cu conducerile Primăriilor din Vama, Oraşu-Nou, Racşa şi Livada. Discuţiile s-au concentrat pe tema proiectelor cu finanţare europeană, prefectul fiind interesat de stadiul acestora, respectiv pe tema colaborării unităţilor administrativ-teritoriale cu serviciile din cadrul Instituţiei Prefectului şi cu serviciile publice deconcentrate. Un alt subiect discutat de către conducerea Prefecturii, în cadrul vizitelor la primăriile menţionate a fost cel al organizării alegerilor locale din 5 iunie 2016.

Vizitele în teritoriu ale prefectului şi directorului de cancelarie au debutat săptămâna trecută, joi, 25 februarie 2016, când cei doi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului-judeţul Satu Mare au trecut pragul Primăriilor Doba, Moftin şi Carei.

 

7 comentarii

  1. Hadrian Răspunde

    A inceput campania electorala! Promovarea lui Zeicu la judet! Hai sictir!

  2. Radu Bulanescu Răspunde

    2-10-2-10

  3. constantin Răspunde

    plimbari prin judet pe banii nostrii fara nici un rezultat notabil, dar rezultatul va fi peste 6 luni cand bud si zeicu nu vor mai fi in “buda” de la palat, apropo zeicu nu e cumva vicepresedinte la judet al PNL si cica BUD reprezinta guvern tehnocrat, cum zicea ghorghiu nu i schimbam pe ai lor cu ai nostrii,NU sigur ca NU

  4. Radu Bulanescu Răspunde

    A inceput vad promovarea masiva de imagine a taranului Radu Bulanescu si a tiganului de la Micula, devenit purtator general de geanta ursarul Zeicu. Unul chel in cap si in buzunar, celalat cu par si in palma, nu doar pe cap si pe fata.
    E pregatit fiul lui tata, pentru functia de pres de consiliu judetean. Poate la Micula la ferma de porci.
    Campanie de imagine la greu pe toate portalele care ii promoveaza cat si pe facebook.

    Mars la gara penalilor, sunteti de compatimit, legat de foamea voastra de imagine,

  5. Tehnocratul liberal Răspunde

    Uitati-va la declaratia de avere a acestui span avar. Ce a achizitionat in perioada fostei poziti de prefect si ce a facut pe urma. O belit cariciu pe banii nostri in ultimii 10 ani, ca si functionar public, iar acum din postura de cretino-crat, promovat de guvernul ciolanos, isi promoveaza ciurucurile liberale in prefectura.

    Isi face imagine pe banii contribabuinilor satmareni , prin plimbari subtiri prin judet.

  6. Irus Răspunde

    Mamaaaaa…..ce de frustrati la comentarii….va pus Stef la treaba…..e frica sa nu-i ia altul scaunul…..bai cat de josnici sunteti…..sa jigniti oamenii in halul asta….dar oricum pana in 5 iunie nu mai e mult si veti disparea toti din CJ….inclusiv voi postacilor….

  7. Baba Ana Răspunde

    Vad ca scrie doctor Zeicu. Care este titlul tezei de doctorat cand si unde l-a sustinut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.