PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Radu Bud: ” Activitatea noastră este pusă în slujba cetățenilor”. Ce le-a transmis prefectul directorilor de instituții

La prima ședință a Colegiului Prefectural de când a fost numit prefect, care a avut loc azi la sugestia Ramonei Antonescu – șef Serviciu Monitorizare din cadrul Prefecturii Satu Mare, Radu Bud le-a transmis directorilor de instituții deconcentrate că trebuie să fie atenți atât la problemele oamenilor cât și la cele cu care se confruntă unitățile administrativ teritoriale.

În prima parte a acestei ședințe, prefectul Radu Bud a arătat că în urma vizitelor sale în județ a constatat că primăriile se confruntă cu o serie de probleme, unele legate și de activitatea instituțiilor deconcentrate.

”Am făcut vizite în aproape toate unitățile administratv teritoriale din județ în cadrul cărora, până azi, am acoperit 56 de comune, așa că mâine și poimâine încheiem acest periplu. Am preferat să merg la fața locului să pot să stau de vorbă cu primarii, viceprimarii și secretarii unităților administrativ teritoriale fiindcă puteam să alegem să-i invităm aici la o ședință în plen, ne vedeam, făceam o poză de grup și probabil că nu rămâneamn cu prea multe. Dar așa, am reușit să iau pulsul de la fiecare, la fața locului, și mi s-a părut că sunt probleme foarte multe și diverse, dar unul din rolurile pe care mi le-am propus cu ocazia acestor vizite în teritoriu a fost să putem concentra problemele similare. În sensul că dacă aceeași problemă apare la mai multe comune, încercăm să abordăm și o soluție comună. Urmează ca săptămâna viitoare colegii mei să sintetize toate aceste probleme, câteva dintre ele sunt legate și de instituțiile pe care le care conduceți, pe care le vom comunica, asta după ce am o imagine clară asupra a ceea ce am înregistrat”, a arătat Radu Bud.

În continuare, Ramona Antonescu a dat citire ordinului de ministru prin care Radu Bud este inclus, în calitate de prefect al județului Satu Mare, între membrii Colegiului Prefectural, apoi a dat citire listelor cu numele tuturor membrilor cu drepturi depline, precum și a celor cu statut de invitați, listă pe care se regăsesc toți directorii de institușii de concentrate din județ.

Apoi, prefectul Radu Bud le-a transmis directorilor de instituții că activitatea lor este pusă în slujba cetățenilor și să fie atenți la atitudinea pe care funcționarii publici o au față de aceștia.

”Așa cum am spus la festivitatea de investire a mea în funcție, activitatea noastră este pusă, fără îndoială, în slujba cetățenilor. Fiindcă noi toți suntem plătiți nu de miniștri, nu de secretari de stat, nu de directori, ci de cetățeni și, ca atare, trebuie să fim foarte atenți, de fiecare dată, prin competența pe care o avem, ce fel de atitudine avem față de ei, acolo unde cetățenii intră în contact cu angajații acestor instituții. Să căutăm, prin talentul pe care-l aveți dumneavoastră, să selectați oamenii. Probabil că sunt funcționari publici foarte buni dar care, dintr-un motiv sau altul, nu au talentul de a comunica foarte bine cu cetățenii. Atunci vor fi puși în altă parte, iar în locul lor să fie acei oameni care sunt buni comunicatori, astfel încât chiar dacă sunt probleme mai puțin rezolvabile, cei care ne plătesc să meargă măcar o vorbă bună de la aceste instituții”, a mai spus prefectul Radu Bud.

În continuarea ședinței, fiecare director a prezentat, în câteva cuvinte, instituția pe care o conduce.