În cadrul ședinței Comisiei pentru Persoanele Vârstnice, desfășurată azi la sediul Prefecturii, a fost prezent și patronul acestui ștrand, Vasile Țânțaș, care a afirmat că, la fel ca și anul trecut, vârstnicilor sătmăreni li se vor acorda bilete cu prețuri reduse, care vor fi stabilite în urma unor negocieri directe cu reprezentanții pensionarilor din județ. Acesta a mai afirmat că prețul acestor bilete vor fi aduse la cunoștința pensionarilor încă de la începutul sezonului.
Patronul ștrandului sătmărean a mai dat asigurări că până în toamna acestui an va fi finalizat și centrul medical din incinta complexului termal.