Mobilizare pe Facebook
Imediat ce situația dramatică a lui Dragoș, care are doar 8 luni, a fost făcută publică de întreaga mass-media din județ, sătmărenii au distribuit cât au putut de mult mesaje pe rețelele de socializare prin care destinatarii erau îndemnați să doneze fiecare cât poate. ” Aveți 5 lei în plus? Nu considerați ca e putin, acel euro poate face diferența. Va rog!”, suna unul dintre mesajele distribuite de Crina Coșa.
Concert caritabil
Nu a rămas insensibil la drama prin care trec în acest moment părinții lui Dragoș nici directorul Școlii de Arte Satu Mare, Mircea Deac. Tot prin intermediul rețelelor de socializare, acesta îi chema pe toți artiștii din județ pentru a organiza un spectacol caritabil pentru salvarea lui Dragoș. ”PRIETENI, ATENȚIUNE!!! Ne mobilizăm pentru a-l salva pe baiețașul de 8 luni care are nevoie URGENTĂ de bani pentru operația care îi poate salva viața! În acest sens, vom organiza un spectacol umanitar pentru strângere de fonduri! Mâine dimineață, la ora 10, vom stabili detaliile. Îi rog pe toți prietenii din lista mea să distribuie această postare și îi rog pe artiștii de orice fel sa se implice în spectacol!!! E FOARTE URGENT!!!!”, se arată în mesajul mobilizator al acestuia, postat aseară pe Facebook.
Acesta ne-a declarat că marți, de la ora 18.00, la Filarmonica ”Dinu Lipatti” va avea loc un concert caritabil care se va intitula ”Din inimă pentru inima lui Dragoș” la care își vor da concursul Trupa XXIl, Petrică Mureșan, Ghiță Muntreanu, Formația Clasic, Rareș Juncan, Raluca Dumitru, Loga Dance, Passion for Salsa, Black and White Angels și Passion Mom. Nu vor fi vândute bilete pentru acest concert, însă la intrare va exista o urnă în care fiecare sătmărean va putea depune orice sumă dorește pentru salvarea lui Dragoș.
Olimpia joacă pentru inima lui Dragoș
Și jucătorii Olimpiei vor juca mâine pentru inima lui Dragoș. Potrivit conducerii clubului, toate încasările de la meciul dintre Olimpia Satu Mare și CSM Râmnicu Vâlcea, ce se va disputa de la ora 13.00 pe stadionul Olimpia, vor fi donate pentru salvarea lui Dragoș.
”Vă invităm în număr mare la stadion. Alăturați-vă campaniei lansate de familie prin intermediul presei locale. Micuțul Dragoș are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală în străinatate iar costurile se ridică la aproximativ 40.000 euro”, se arată în mesajul transmis de FC Olimpia Satu Mare.
Micuțul Dragoș a fost diagnosticat cu o boală de inimă, adică are o hemoragie internă severă. A suferit o intervenție chirugicală la Târgu Mureș, însă mai are nevoie de încă una, care nu poate fi realizată în România decât în străinătate. Costurile unei astfel de operații se ridică la 30-40 de mii de euro. Părinții micuțului, Octavian și Raluca Sabou, au nevoie de ajutorul sătmărenilor pentru a-l salva pe Dragoș.
Cei care doresc să ajute familia pusă la grea încercare pot face donaţii, atât în lei, cât şi în valută, în conturile deschise pe numele mamei şi al tatălui.
BANCA TRANSILVANIA:
RO09BTRL03101201N23121xx Sabou Raluca Mariana – cont în lei
RO62BTRLRONCRT0205814402 Sabou Octavian Petruţ – cont în lei
RO81BTRL03104201N23121XX Swift:BTRL RO 22 SMA Sabou Raluca Mariana-cont în euro