PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tarabele din Piața de Vechituri au intrat în reparații (FOTO)

Tarabele din Piața de Vechituri a municipiului Satu Mare au intrat în reparații. Dorel Coica, edilul orașului, a efectuat astăzi o vizită la fața locului pentru a vedea cum decurg lucrările de reparații.

Piața de vechituri din Satu Mare este una cu tradiție pentru sătmăreni, iar tarabele pe care comercianții își prezintă produsele vor fi refăcute.

Potrivit afirmațiilor făcute de Eniko Glodean, șef serviciu ADP Satu Mare, reparațiile sunt realizate de angajații ADP Satu Mare. Lucrările au demarat de câteva zile cu schimbarea tăblăriei de pe mese, se vor repara acoperișurile precum și jgheaburile și burlanele tarabelor.

Lucrările vor fi finalizate până cel târziu la finalul lunii martie.

Exit mobile version