După patru meciuri disputate în sezonul de primăvară, Olimpia a acumulat doar un singur punct din 12 posibile, și se află pe locul 10, loc de retrogradare, cu doar 27 de puncte. Din câte se poate constata, marile vedete aduse în această iarnă, printre care Buhăescu și Onicaș, nu au dat niciun randament, lucru ce a dus la situația de acum a echipei.
Unul dintre vinovați, după părerea unora, este antrenorul Tiberiu Csik, care poate fi demis în ședința din această seară. Surse din jurul clubului spun că în pole position pentru ocuparea acestei funcții se află antrenorul federal Dacian Nastai, antrenorul juniorilor Olimpiei, dar și tehnicianul Mircea Bolba. se mai vehiculează și un nume din afara județului.
Vom reveni cu amănunte după terminarea ședinței.