PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Urmărit international depistat la intrarea în ţară

control acte vamaPoliţiştii de frontieră sătmăreni din cadrul P.T.F. Petea au depistat şi predat autorităţilor competente, un cetăţean român pe numele căruia era  eliberat un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei.

Joi, 24 martie, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetățeanul roman Vitalie M., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Iași.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în România, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Portugalia. Bărbatul avea de executat doi ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei.

Vitalie M. a fost predat de poliţiştii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale.

Sursa: STPF Satu Mare

Exit mobile version