Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Vlad Mureșan, actorul care a traversat Europa pe bicicletă cu doar 1600 lei

vlad muresan5„Am dorit să trăiesc o aventură pe care să nu o uit nici peste ani şi ani de zile!”- Vlad Mureșan

Actorul Vlad Mureșan pasionat de ciclism şi drumeţii, a realizat cea mai îndrăzneață aventură a sa traversând Europa de la un capăt la altul, din România până în Norvegia pe biclicletă, cu doar 1600 lei. Vlad Mureşan este unul dintre tinerii actori ai Teatrului de Nord din Satu Mare, bine cunoscut publicului sătmărean, precum şi realizatorul emisiunii „Răsăriţii de la fix”, matinal TV care-l are alături și pe actorul Sergiu Tăbăcaru. 

Pofta de aventuri de neuitat e ca un jar care pâlpâie molcom în sufletul multora şi  izbucneşte ca o văpaie, devine foc doar în cazul câtorva temerari, care doresc să se contopească prin această experienţă cu mediul înconjurător. Povestea-drumeţie a lui Vlad Mureşan e o îmbrăţişare caldă adresată pământului Europei, planetei chiar. Pe de o altă parte este vorba şi de o revenire a omului la natură, traversând ţări, oraşe, fiind în contact direct cu natura, pe bicicletă. Vlad este originar din Cluj, localitate de unde a început  pasiunea lui pentru ciclism. Un prieten de-al său, ciclistul Mihai Udvar a traversat Europa pe bicicletă, traseul legând sudul de nordul continentului, adică România de Norvegia, în 2013. Exemplul lui Mihai a fost cel care l-a inspirat pe Vlad.

Sunt multe exemple admirabile la care exclam, iar pentru autorul lor simt respect dar nu toate m-au inspirat într-atât precum aventura lui Mihai. Nu toate mi se potrivesc la fel de bine. Am ajuns la fel ca Mihai pe bicicletă în Norvegia, dar pe un traseu diferit”, ne-a relatat Vlad Mureșan. 

Vlad s-a decis să facă această drumeţie de unul singur, pe bicicletă şi cu un cort în dotare, aventura fiind un cadou de ziua lui, la împlinirea a 30 de ani, un cadou pe care să nu îl uite o dată cu trecerea anilor.  Astfel, pe 14 iunie 2015 (ziua lui de naştere), Vlad avea să pornească într-o călătorie de 45 de zile pe două roţi.  Dacă la început familia lui a privit cu stupoare cutezanţa sa, la plecare cu toţii au consimţit la bucuria aventurii. Până în acest moment singura experienţă de fond a cutezătorului actor sătmărean a fost parcurgerea Eurovelo 6 adică un traseu special pentru ciclişti de-a lungul Dunării, de la Passau până la Gyor. 

vlad muresan4

Supermaratonul fizic şi psihic a fost plănuit cu o pricepere de bun gospodar: traseul a fost stabilit cu grijă şi atenţie, costurile zilnice legate de hrană au fost calculate la minimum de 10 euro pe zi, şederea în capitalele ţărilor şi-a asigurat-o fără costuri prin sistemul couchsurfing, un program prin care anunţi pe internet că ajungi în scurt timp în acel oraş şi întrebi dacă e cineva dispus să te găzduiască o seară sau două. Astfel, condiţiile esenţiale pentru încrederea de sine şi lejeritatea execuţiei au fost constante, de neclintit.  Traseul a inclus ţări precum Ungaria, Croaţia, Slovenia, Austria, Cehia, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia.

vlad muresan3

Cele mai frumoase impresii privind oamenii locului, le-am avut în Croaţia, aceştia mă încurajau la tot pasul. La un moment dat, ajuns în Zagreb la înserare, l-am întrebat pe un localnic dacă pot să fac camping o noapte în curtea casei sale. Nu numai că a acceptat din prima, ci m-a şi invitat la cină şi am schimbat impresii chiar dacă nu ştiam engleză bine nici eu nici el. Importantă a fost pentru el bucuria găzduirii unui oaspete. La polul opus al căldurii sufleteşti mi s-au părut cehii. Dacă am cerut la o casă un pahar sau sticlă de apă, mi-au dat apa dar nu au zis nimic, nu au schiţat nici măcar un surâs.

Dintre ţări ce-a mai frumoasă mi s-a părut Austria, atât ca şi peisaj natural cât şi ca arhitectură istorică şi ambient creat de om, străzi, case etc. Scandinavii mi s-au părut foarte deschişi, amabili doar la suprafaţă. Am sesizat linia aceea fină, ei în fond nu doreau să lege prietenie. În ceea ce priveşte oraşul cel mai de top după părerea mea este Copenhaga, oraş plin de tineri, oraş cu o energie vitală, reală”, își amintește Vlad.

vlad muresan2

Din orașul Copenhaga Vlad a fost acompaniat de Mihai Udvar, prietenul său de care aminteam mai devreme și care acum locuieşte în Trondheim în Norvegia. După o şedere de o lună în Trondheim, Vlad şi Mihai au aşezat cireaşa pe tortul aventurii, ajungând în insulele Lofoten, dincolo de Cercul Polar de nord, pentru o sesiune de drumeţii şi căţărări cu mountain bike-ul.

Dacă în general totul a mers lin şi până şi vremea a fost de partea lui. Din cele 45 de zile doar trei sau patru au fost ploioase. A existat şi un moment mai înfricoşător, când înainte de Berlin s-a iscat o furtună atât de puternică încât Vlad a crezut că va fi luat pe sus cu cort cu tot.

vlad muresan

Deocamdată Vlad nu plănuieşte o altă aventură dar i-ar place să ducă la bun sfârşit o călătorie pe două roţi de-a lungul României, pentru a o cunoaște și mai bine de la  înălţimea bicicletei. 

Un comentariu

  1. Mihai Udvar Răspunde

    faina aventura. mandru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.