Astfel, ieri seară, în jurul orei 19.20, poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier în Supuru de Sus. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că Ovidiu C. de 46 ani, din Cluj Napoca, aflat la volanul unei autoutilitare pe D.N. 19 A, pe fondul conducerii imprudente, într-o curbă, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autotractor care circula regulamentar.
În urma impactului, pe lângă pagubele materiale produse, a rezultat şi rănirea uşoară a conducătorului auto al utilitarei, care a fost transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, fără a necesita internare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.