PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ADI Județul Satu Mare a finalizat cu succes proiectul “Building partnership for a green future!”

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, în calitate de aplicant, a finalizat cu succes implementarea proiectului “Building partnership for a green future!”. Proiectul a avut drept scop principal dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România și Norvegia în calitate de stat donator și să exploreze posibilitățile pentru dezvoltarea cooperării în domeniul elaborării strategiilor privind eficiența energetică a regiunilor/orașelor.

Principala activitate a proiectului a constat în efectuarea unei vizite în Norvegia la sediul partenerului, vizită care s-a axat pe realizarea unui schimb de experiență privind strategiile de eficiență energetică din regiuni și municipalități, familiarizarea cu cele mai bune practici în domeniul eficienței energetice, dezvoltarea unor idei de proiecte comune care să poată fi implementate în viitor și realizarea de noi parteneriate. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare a fost reprezentată în cadrul acestui schimb de experiență de către Președintele Asociației, Adrian Ștef, și Directorul executiv al Asociației, Nicoleta Lașan.

În cadrul schimbului de experiență au avut loc vizite pe teren și prezentări ale unor studii de caz privind modul în care municipalitățile, regiunile dar și întreprinzătorii privați contribuie la creșterea eficienței energetice, reducerea cantității de deșeuri și a emisiilor de dioxid de carbon. În acest sens, printre obiectivele vizitate se numără o fabrică de cherestea care a dezvoltat un sistem prin care pe baza deșeurilor rezultate din producție este distribuită energie termică întreprinzătorilor din întreaga zona industrială, un incubator de afaceri, și cea mai mare fabrică de biogas pe bază de deșeuri manajere din Norvegia. De asemenea, au avut loc întâlniri și dezbateri pe diverse teme legate de eficiența energetică cu reprezentanții Consiliului Regional Sor-Trondelag din Norvegia. Pe durata schimbului de experiență au fost explorate și posibilitățile de a dezvolta relațiile de colaborare în domeniul eficienței energetice între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare și instituțiile vizitate. Un prim pas în dezvoltarea acestor relații va fi făcut de către partenerii implicați în acest proiect, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare și International Development Norway Research, care vor depune în viitorul apropiat spre finanțare un nou proiect în domeniul eficienței energetice.

Reamintim faptul că proiectul beneficiază de un sprijin financiar în valoare de 3.200 Euro din partea statelor Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE şi Norvegiene 2009-2014 prin Fondul pentru Relații Bilaterale-Programul RO01-Asistență Tehnică. Partenerul Asociației în cadrul acestui proiect este International Development Norway Research, organizație de cercetare non-profit localizată în Trondheim-Norvegia, cu o vastă experiență în domeniul cercetării și transferului tehnologic în sectoare precum managementul deșeurilor, eficiență energetică, poluarea aerului, dezvoltare.

 Notă:

Prin Granturile SEE şi Granturile Norvegiene, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia contribuie la reducerea disparităţilor economice şi sociale şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu statele beneficiare din Europa. Cele trei state cooperează îndeaproape cu UE prin Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE).

Pentru perioada 2009-2014, Granturile SEE şi Granturile Norvegiene au o valoare de 1,79 miliarde Euro. Granturile sunt disponibile pentru ONG-uri, instituţii economice şi de cercetare, şi sectorului public şi privat din cele 12 state noi membre ale UE, Grecia, Portugalia şi Spania. Există o largă cooperare cu entităţile norvegiene iar activităţile pot fi implementate până în 2016.

Principalele domenii sprijinite sunt protecţia mediului şi schimbările climatice, cercetare şi burse, societate civilă, sănătate şi copii, egalitate de gen şi moştenire culturală. 

Exit mobile version