Fotbaliștii agresori sunt acum cercetați de Poliție, pe numele fiecăruia fiind întocmit câte un dosar penal.
”Astfel, arbitrul central P. Gheorghe, a fost agresat fizic în timpul meciului de către trei membrii ai echipei F.C. Certeze, respectiv Ț. Ionel de 29 ani, A. Adrian, de 29 ani și S. Daniel, de 23 ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art.193, alin.1 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Satu Mare.