PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Avocatul Poporului, joi, la Satu Mare

Avocatul-Poporului-in-audiente-miercuri--la-Satu-MareJoi, 14 aprilie 2016, de la ora 10,30, în sala mică a Palatului Administrativ din Satu Mare, reprezentantul Biroului Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului, va desfăşura audienţe la Satu Mare, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din acest judeţ. Se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti.

Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie).

Exit mobile version