În data de 14.04.2016, la ora 14.10, I.P.J. Satu Mare a fost sesizat prin apel la SNAU 112, de către mama unui băiat de 11 ani din Satu Mare, despre faptul că fiul său, în jurul orei 13,35, în timp traversa Parcul Grădina Romei pe aleea ce face legătura între Calea Traian şi strada Crişan, două persoane necunoscute l-au deposedat prin amenințare de un telefon mobil, în valoare de aproximativ 800 lei.
Echipa de cercetare constituită la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare, în urma verificărilor efectuate, a reuşit în cursul zilei identificarea şi prinderea principalilor bănuiţi în comiterea faptei.
Concret, s-a stabilit că Norbert B.de 18 ani și C.T.14 ani, ambii din Satu Mare, l-au deposedat pe minor, prin amenințarea cu acte de violență, de un telefon mobil, fiind astfel cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
După comiterea faptei, cei doi tineri au încercat valorificarea telefonului în zona Pieţei de Alimente nr. 1 din Satu Mare, prin intermediul lui Costel M. de 25 de ani, care, cunoscând că telefonul provine din săvârșirea unei infracțiuni, a înlesnit autorilor comercializarea acestuia către o altă persoană.
În sarcina lui Costel M. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de tăinuire, astfel că atât pentru el cât şi pentru cei doi autori, s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
Sursa: Poliţia Satu Mare