PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

„Fericirea”, adusă de concertul Heiko Plank, Claus Boesser Ferrari şi Szabo Sandor

chitaristiCât costă starea de fericire? Vă spunem noi, uneori foarte puţin, ca de exemplu vineri seara, la concertul celor trei chitarişti: Heiko Plank, Claus Boesser Ferrari şi Szabo Sandor, găzduit de sala Filarmonicii Dinu Lipatti.

Concertul organizat de Primăria Satu Mare, Consiliul Local şi Centrul Cultural G. M. Zamfirescu a început cu câteva piese ale lui Szabo Sandor, cel mai clasic dintre cei trei maeştri, continuând apoi cu Heiko Plank. Acesta a venit cu faimoasa-i chitara Plank, brevetată chiar de el.  De fapt, nu era chiar o chitară ci o adevărată orchestră.

Vorba unei spectatoare care spunea că e neavizată: „muzica asta este despre cum cresc pietrele”, iar noi zicem şi despre cum se naşte vântul sau cum sună răsăritul unei zile perfecte.

Claus Boesser Ferarri

Şi a intrat în scenă Maestrul Plank. Câteva secunde bune a avut nevoie pentru a intra în stare şi noi cu el. Un bărbat bine legat, chiar robust, ras în cap ca un călugăr budist, purtând pe chip acea stare zen pe care mulţi o căutăm. Și-a lipit fruntea de instrument, contopindu-se cu el. Şi Doamne, pe unde ne-a mai purtat şi la ce stări ne-a facut părtaşi…. Şi când am crezut că mai mult nu se poate a apărut el: Claus Boesser Ferrari. Şi călătoria aero-spaţială a continuat fascinant în lumea sunetelor neauzite. Şi ce n-a făcut omul acesta? A mângâiat chitara ca pe o femeie, a fost când pasional ca un cubanez amorezat, când misterios şi sensibil ca cel mai desăvârşit amant. 

Heiko Palnk

Toţi cei care au trăit acel moment împreună cu cei aproape 300 de spectatori din sală nu vor uita prea curând acest concert. Pentru voi ceilalţi care nu aţi fost acolo nu putem decât să sperăm că va exista o dată viitoare.

Szabo Sandor

Sursa: Centrul Cultural G.M. Zamfirescu

Exit mobile version