PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Obligatoriu la dreapta de pe strada Horea, la Ceasul Electric. Poliția Locală dirijează circulația (FOTO)

Șoferii sătmăreni au avut astăzi o surpriză la intersecția dintre străzile Horea și I.C. Brătianu din municipiul Satu Mare. Acolo a fost instalat semnul ”Obligatoriu la dreapta”, astfel că cei care veneau pe strada Horea dinspre Tribunal spre Ceasul Electric nu mai aveau posibilitatea de a vira la stânga.

Pentru a se asigura că șoferii sătmăreni respectă această regulă, la fața locului a fost postată și o patrulă a Poliției Locale Satu Mare care dirija circulația spre dreapta a tuturor autovehiculelor care venea pe strada Horea. Polițiștii au spus că nu au avut probleme desoebite cu șoferii, cu excepția unor vociferări din partea acestora.

Regulile de circulație la intersecția dintre strada Horea și B-dul I.C. Brătianu au fost schimbate după accidentul în care un bătrân a fost ucis chiar pe trecerea de pietoni. După acel eveniment, opinia publică sătmăreană a făcut presiuni serioase pentru a fi modificată circulația în zonă, fiind propuse, printre altele, și un semafor. În cele din urmă s-a luat decizia ”Obligatoriu la dreapta”.