Jucătorii sătmăreni au început bine meciul, și în minutul 13 au deschis scorul prin Mărkuş, a cărui reluare cu capul, din interiorul careului mare, nu poate fi parată de Fildan. După circa 20 de minute, vâlcenii reușesc să restabilească egalitatea. Jucătorul gazdelor, Octavian Vasile, este faultat în careu, se dictează penalty, iar Costin Stoica marchează. Până la finalul primei reprize nu se mai întâmplă nimic notabil nici în teren, nici pe tabela de marcaj.
Partea a doua începe cu gazdele încercând să marcheze golul doi, însă apărarea Olimăiei este la post. Mai mult decât atât, sătmărenii sunt cei trec pe lângă gol. În minutul 75, Rus prinde un trasor spre vinclul porții, însă portarul vâlcenilor, Fildan, are un reflex uluitor și respinge.
În cele din urmă scorul se termină egal, iar Olimpia cade pe poziția a treia în clasament datorită faptului că Șoimii Pâncota au învins în deplasare la Universitatea Cluj.
Olimpia: Băican – D. Muntean, Tătaru, Onicaş, Sălăgeanu – Ciul, R. Rus – D. Lukacs, Brata, Mărkuş – Buhăescu
Antrenor: Mircea Bolba
Clasament play-out:
1 CSM Râmnicu Vâlcea 3 2 1 0 4-1 25
2 Şoimii Pâncota 3 2 0 1 3-2 19
3 FC Olimpia Satu Mare 3 2 1 0 5-2 18
4 Universitatea Cluj 3 0 1 2 2-5 17
5 Unirea Tărlungeni 3 0 1 2 0-2 10
6 CS Metalul Reşiţa 3 1 0 2 1-3 -8