Potrivit datelor furnizate de directorul AJOFM Satu Mare, la această bursă au participat circa 940 de persoane cărora le-au fost oferite 768 de locuri de muncă de către 68 de agenți economici. În urma contactelor realizate la bursă, au fost selectate în vederea angajării 472 de persoane și au fost angajate pe loc alte 77 de persoane. Un succes deosebit au avut firmele Dedeman, Anvis, Autonet și Draxlmeier.
”Estimăm că dintre persoanele selectate, circa 60-70% vor fi angajate. Ne bucurăm că Bursa generală a locurilor de muncă a avut succes și că au fost selectate atât de multe persoane în vederea angajării”, a precizat Simona Derșidan.