PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Piața de vechituri rămâne în aceeași locație. Urmează modernizarea acesteia

Piata de vechituriPrimarul Dorel Coica i-a asigurat astăzi pe sătmăreni că Piața de vechituri va rămâne în aceeași locație. Acesta a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că urmează să fie modernizată.

„Există un proces mai vechi de revendicare a suprafeței unde este locația Pieței de vechituri, iar procesul s-a desfășurat în timp. Știu că anul trecut, dacă nu mă înșel, a fost o sentință prin care s-a stabilit că proprietarii care au revendicat acel teren vor fi despăgubiți de către instituția centrală care se ocupă de despăgubiri. Nu e vorba că Primăria a pierdut procesul. Primăria nu a pierdut nimic. Deci, în urma unei sentințe care a rămas definitivă, instituția care se ocupă de despăgubiri, vor despăgubi pe cei care au revendicat acest teren. Deci, în continuare, Piața de vechituri va rămâne acolo. Am căutat în acest an să o cosmetizăm puțin. După ce se va finaliza cu acest dosar cu despăgubirea către cei care au cerut, atunci ne gândim la un proiect care să însemne reabilitarea în totalitate a Pieței de vechituri. Până atunci noi nu am făcut investiții și nu am cheltuit bani publici, pentru că era în litigiu Primăria cu acea familie care a revendicat acel teren”, a declarat primarul Dorel Coica.

Edilul mai spune că Primăria încă nu a primit niciun document oficial cu privire la finalitatea acestui proces doar că a fost anunțați verbal de către avocatul familiei respective.

Exit mobile version