Piața are o suprafață de 360 metri pătrați, dispune de peste 20 metri liniari de masă, adică zece mese de un metru și zece de 1,2 metri, dar perimetrul pieței ar permite amplasarea a 40 de mese. Piața va fi închisă după orele de program și nu va putea intra nimeni.
Piața va avea două programe de funcționare. Programul de vară va fi cuprins între orele 7.00 și 20.00, iar cel de iarnă între orele 7.00 și 18.00. Investiția de modernizare a pieței a costat circa 60.000 de euro.
Primarul Dorel Coica a arătat că în jurul pieței va fi amenajată și o parcare ecologică. ”Este a doua piață pe care o finalizăm, peste două săptămâni va fi inaugurată și Piața Someș, partea de afară, iar când va fi gata și partea de interior atunci o să facem o recepție finală. Această piață este un lucru extrem de bun pentru pensionarii din Carpați I și care-și vor putea face mai ușor cumpărăturile”, a spus primarul.
Edilul șef s-a arătat mulțumit de felul în care această piață a fost modernizată dar și de felul în care s-a lucrat la celelalte piețe din municipiul Satu Mare.