Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora. Este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
În prezent, peste 3.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, fiind dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum.
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.
De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „direcţie de mers”, se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria şi R Moldova, reamintim punctele de frontieră existente la aceste graniţe:
Pe frontiera româno-ungară:
- pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad – Kiszombor;
- pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak
P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota
P.T.F. Turnu – Batonnya;
P.T.F. Vărşand – Gyula
- pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek;
P.T.F. Borş – Artand;
P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
P.T.F. Săcuieni – Letavertes
- pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;
P.T.F. Petea – Csengersima.
Pe frontiera româno-bulgară:
- pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu- Ruse;
- pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche;
P.T.F. Ostrov – Silistra;
P.T.F. Negru Vodă-Kardam
- pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet-Orjahovo;
P.T.F. Calafat-Vidin.
Pe frontiera româno-moldoveană:
- pe raza jud. Galaţi: P.T.F. Oancea-Cahul
P.T.F. Galaţi-Giurgiulesti
- pe raza jud. Vaslui : P.T.F. Albiţa-Leuseni
- pe raza jud. Iaşi: P.T.F. Sculeni-Sculeni
- pe raza jud. Botoşani: P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani
P.T.F. Stînca-Costeşti
Verificări sistematice la frontieră
Reamintim că, începând cu luna noiembrie 2015, Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.
În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.
Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.
Informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.