PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Scandal în Amaţi. Un copil a ajuns la urgenţe după ce ar fi fost agresat în postul de poliţie

hot arestatUn copil de 15 ani din Amaţi a ajuns la Urgenţe în urma unui scandal care a avut loc astăzi în această localitate. Unchiul său, Kovacs Vilmos, susţine că de fapt copilul ar fi fost agresat chiar în postul de poliţie.

Potrivit acestuia, un recidivist a făcut scandal într-un bar din Amaţi, poliţia a intervenit cu un spray lacrimogen şi a ridicat două persoane dar şi pe nepotul său pentru a le duce la audieri la postul de Poliţie din Păuleşti. Aici, susţine bărbatul, copilul ar fi fost bătut până i s-a făcut rău şi a leşinat. Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii.

În cele din urmă, copilul a ajuns la Urgenţe pentru investigaţii medicale, fiind internat. El va fi supus unor investigaţii supliementare, iniţial crezându-se că ar fi suferit o ruptură de splină.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare nu a putut fi contactat pentru o poziţie oficială.

Vom reveni cu detalii.

Exit mobile version