PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Autoturism furat din Italia, depistat la Petea

vama peteaPoliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au indisponibilizat un autoturism Fiat 500 căutat de autorităţile din Italia. Miercuri, 25 mai a.c., în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară Vasile P., în vârstă de 28 de ani, din județul Suceava. Acesta conducea un autoturism marca Fiat 500, înmatriculat în Italia.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în România, poliţiştii de frontieră au constatat că în bazele de date maşina figura ca fiind căutată pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Italia.

Polițiștii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Petea până la finalizarea cercetărilor. 

Exit mobile version