Preşedintele Adrian Ştef a mulţumit şi colegilor din instituţie, celor din instituţiile subordonate dar şi colaboratorilor.
“Vreau să vă mulţumesc pentru activitatea din acest mandat. A fost o colaborare foarte bună, cu bune cu rele, dar e normal să se întâmple aşa. Am reuşit să promovăm foarte multe proiecte, vă mulţumesc foarte mult pentru colaborare şi vă urez mult succes pe mai departe”, a declarat preşedintele Adrian Ştef.
“Aş vrea să vă mulţumesc pentru cei patru ani de activitate în slujba cetăţenilor judeţului Satu Mare, să îmi exprim credinţa că tot ce am făcut a fost cu bună credinţă şi dacă am reuşit sau nu am reuşit oricum intenţiile noastre au fost cele mai bune şi sper că şi faptele în ceea mai mare măsură”, a spus Ioan Viman, liderul grupului PSD.
“Şi eu vreau să vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru noi şi de asemenea vreau să vă mulţumesc pentru acele critici făcute care au fost făcute în folosul îmbunătăţirii activităţii noastre. Sper că şi cei care ne-au trimis aici acum patru ani vor fi mulţumiţi. Contează mai mult decât mulţumirile noastre de eici”, a spus vicepreşedintele Rudolf Riedl, din partea UDMR.
“Şi noi vrem să vă mulţumim pentru colaborarea pe care am avut-o în patru ani în Consiliul Judeţean, de asemenea mulţumesc tuturor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc cetăţenilor care acum patru ani ne-au încredinţa prin votul popular, ne-au dat încredere şi ne-au trimis în Consiliul Judeţean. Sigur că tot timpul este loc de mai bine, ne propunem ca în viitorul mandat al Consiliului Judeţean să facem lucruri mai bune, să revigorăm judeţul Satu Mare, să-i dăm o faţă modernă, aşa cum merită”, a spus consilierul PNL Adrian Cozma.
“În calitate de cel mai în vârstă aş vrea să fac o observaţie sau o laudă, pentru că am putut să văd în evoluţie diferitele Consilii din anul 1992 până astăzi: este un progres extraordinar, o modificare, o trecere spre un model civilizat. Pentru asta vreau să felicit pe toţi colegii din această formaţiune, dar mai mult decât atât, pot să spun că pe linia asta ascendentă sperăm în continuare să progresăm, şi dacă vom progresa, vom progresa nu numai politic, că şi politica e o treabă dar politica de multe ori e un vis care nu prea are suport real, ci vom progresa ca civilizaţie, ca putere economică, ca nivel de trai şi mai ales în a nu face diferenţiere între cetăţenii pe care îi servim, pentru că oricând facem ceva bun pentru comunitate, facem pentru toţi, nu numai pentru un singur segment”, a spus Virgil Enătescu.
În şedinţa de astăzi, consilierii au mai aprobat încetarea de mandat a lui Gheorghe Rişcău, consilier ALDE, care s-a mutat în Braşov, unde şi-a întemeiat o familie şi unde a decis să-şi continue cariera politică.