”Seară la castel” a fost primul eveniment de fashion din Carei care s-a desfășurat în sala mare a renumitul Castel Karolyi. Modă, stil și eleganță au fost cele trei premise pe care cei cinci designeri le-a oferit publicului careian. Spectatorii au avut parte de colecții extravagante, pline culoare și rafinament.
CM – creation de mode este un proiect de imagine lansat de în urmă cu opt ani de doi designeri, Cosmin Mureșan și Sebastian David. Dacă la început acest proiect era destinat exclusiv mireselor și mirilor, cu trecerea timpului acest proiect s-a diversificat creând colecții destinate tuturor și atingând varii ramuri ale garderobei, de la lenjerie la rochii de ocazie și de mireasă. Este un proiect pe care cei doi designeri îl doresc ca fiind un răspuns la întrebările legate de stil, vestimentație și atitudine.
Colecția ”Acronim” este una de tip couture, în care Sebastian David a început o temă dragă lui, reinterpretarea pantalonului masculin în garderoba feminină. Punctul de plecare a fost unul aparent simplu și ludic. Cum ar fi fost dacă Scufița Roșie ar fi traversat pădurea contemporană? Această sursă de inspirație s-a tradus în piese vestimentare elaborate cu numeroase layere și cu aplicații prețioase realizate manual în sistem de couture.
”Bedroom`s eyes” este o altă colecție semnată de Sebastian David pentru CM – creation de mode, în care de data aceasta, designerul mereu în căutare de noi forme de exprimare și-a îndreptat atenția către un domeniu fascinant și totodată extrem de complex. Lenjeria de spectacol are ca sursă de inspirație budoarul începutului de secol așa cum apare în filmele de capă și spadă. Colecția cuprinde piese de lenjerie lucrate de asemenea în sistem couture.
”Shapes” este colecția de primăvară-vară pe care CM o propune sub semnătura lui Sebastian David. Realizată în trei culori, un exercițiu de stil extrem de dificil pentru orice designer, această colecție readuce tema favorită a lui Sebastian și anume reinterpretarea pantalonului. Sunt piese inspirate din cultura Asiei îndepărtate, mixate cu formule de imagine consacrate din spațiul european.
”Trilogia divelor” sunt trei colecții reunite sub același nume, un abordare destul de neobișnuită pentru designerii mereu aflați în căutarea trendului. În aceste colecții, Cosmin Mureșan a folosit ca și muze diferite tipologii de femei puternice și cu vieți interesante. Cele trei colecții sunt executate în alb, cu diferite combinații de culoare, pastelate, de la auriu la roz.
”Fata care locuia într-un castel” este o colecție croisiere creată special pentru acest eveniment, o colecție cu linii fluide și minimaliste în două culori bleumarin și alb. Sursa de inspirație sunt portretele feminine semnate de Rembrandt pentru interioarele belgiene. Colecția folosește ca lait-motiv femeia eroină în orice domeniu în care evoluează.
Pasionată mereu de modă, cochetă de mică, fiind înconjurată de materiale, mărgele și diferite accesorii a început să deseneze, iar peste câțiva ani să creeze cu adevărat. Ea este Raluca Mureșan, și a descoperit o nouă pasiune, handmade-ul, fiind atentă chiar și la cele mai mici detalii. Pe lângă interesul pentru modă a avut și un exemplu în familie, în persoana mamei sale, Cristina Mureșan, care treptat a inițiat-o în această lume unde creativitatea dă frâu liber imaginației.
”Colecția „Avant-garde” este o mică parte din universul meu care prinde contur. Țesăturile de bază folosite în această colecție sunt inul și lâna, accesorizate cu broderie manuală, diferite accesorii cu motive tradiționale, unde aparent banalul macrameu al bunicii și ciucureii colorați dau originalitate colecției. Ținutele se adresează persoanelor care nu se sfiesc în a fi admirate, iar îmbinarea dintre tradițional și modern creează o lume inedită, îndrăzneață și atractivă”, a declarat Raluca Mureșan.
Larisa Călin alias Larlinn se află la primul ei exercițiu de stil concretizat într-o colecție capsulă de patru piese, concepută spontan tocmai din atracția pe care o are pentru modă. Are doar 17 ani și într-o zi s-a gândit să dea contur visului ei. Așa au apărut primele schițe și dorința de a continua în acest domeniu. Are un țel clar, designul vestimentar.
”M-am trezit pur și simplu că încep să schițez o rochie. Mediul nu-mi este necunoscut dat fiind faptul că sunt manechin. Așa am intrat în contact cu designerii de la CM-creation de mode. Văzând în mine un potențial, au decis să ma susțină în materializarea propriu-zisă a schițelor. Creațiile sunt pline de feminitate, cu bustul bine conturat și talia pusă în evidență prin diferite accesorii.Rochiile se evazează prin linii fluide și elegante, realizându-se astfel silueta clepsidra. Allure este începutul unui vis frumos care să mă propulseze în lumea pe care întotdeauna mi-am dorit să o cunosc. Sunt câțiva pași pe care îi fac cu încredere în mine și în oamenii care-mi sunt alături”, a mărturisit Larisa Călin.
Pentru careianca Melitta Hauler creația hainelor nu este o muncă ci o pasiune. Îi place să creeze și ținute ready to wear, dar pe primul loc se află rochiile de seară.
”Idylla este un nume grec ce înseamnă perfect. Se spune că nimeni nu este perfect, de aceea colecția Idylla a fost creată pentru a le da încredere femeilor să se simtă atrăgătoare și nu în ultimul rând perfecte”, a spus Melitta Hauler.
Evenimentul ”Seară la castel” a fost organizat de Buletin de Carei, CM – creation de mode în parteneriat cu Centrul de Promovare a Turismului Cultural Grof Karolyi și Radio Transilvania Carei.
Manechinele au fost ale agenției Trust Models, coafurile fetelor fiind realizate de binecunoscuta Adriana Popescu, make-up Alina Marchiș, iar prezentatoarea evenimentului monden a fost Alexandra Catargiu.