PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gala Crucii Roșii, pentru a doua oară la Satu Mare. Munca voluntarilor, apreciată (FOTO)

Pentru a doua oară în judeţul Satu Mare, astăzi a avut loc ”Gala Crucii Roşii”, eveniment care s-a desfășurat  la Filarmonica ”Dinu Lipatti”. Manifestarea a fost organizată cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române.

În judeţul Satu Mare, gala a ajuns la cea de-a II-a ediţie, prima dată organizându-se în urmă cu 5 ani. Potrivit directorului filialei sătmărene a Crucii Roșii, Rodica Borlan, această gală a fost organizată la inițiativa președintelui și vicepreședintelui organizației sătmărene, colonelul (r), Gheorghe Dan, respectiv preotul Cristian Boloș.

La eveniment au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, dar și primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, instituțiile pe care le reprezintă fiind principalii partenerii a Crucii Roșii în județ.

După o scurtă prezentare a Crucii Roșii Române, făcute de colonelul (r) Gheorghe Dan, și după felicitările adresate de Adrian Ștef și Aurelia Fedorca, toți cei 140 de voluntari sătmăreni au organizației au primit diplome de excelență. Activitățile din cadrul manifestării au fost presărate și cu momente artistice.