PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gheorghe FALCĂ, primarul Aradului: Orașele de top din România sunt liberale, Adrian COZMA e liberal

Gheorghe FalcaAlegerile pentru Primăria Satu Mare par să stârnească interesul nu doar local, ci și național. Poate pentru că orașul nostru deține câteva particularități administrative și electorale care îl fac demn de acest interes. Prima particularitate ar fi aceea că Satu Mare e unul dintre puținele fiefuri PSD din Transilvania. A doua ar fi aceea a componenței etnice specifice, care face din UDMR, dacă nu jucătorul, atunci arbitrul principal al fiecărei runde de alegeri locale. Iar a treia ar putea fi aceea că Satu Mare nu a mai avut un primar de centru-dreapta de foarte mulți ani. Iar o victorie a PNL – ca principal partid al dreptei românești –  în Satu Mare ar avea o uriașă încărcătură simbolică.

Partidul Național Liberal stă bine în Transilvania. Conduce primării importante, cum sunt Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Brașov, Alba Iulia, Deva, Zalău. Întâmplător sau nu, administrațiile liberale din aceste orașe sunt cotate, în mai toate clasamentele, ca având o excelentă performanță economică, urbanistică și edilitară. Cluj-Napoca bate deja Bucureștiul la majoritatea capitolelor indexate de instituțiile care realizează aceste topuri, de la Forbes la Institutul pentru Politici Publice. Clujul are serviciile publice de cea mai bună calitate din România, e mai atractiv pentru investitori și are o mai bună calitate a vieții decât Capitala, fiind chiar un pol cultural concurent acesteia. Conform Băncii Mondiale, polul economic format în vestul țării de Timișoara și Arad va depăși Bucureștiul în următorii 12-15 ani. Aradul, datorită costului vieții relativ mic, a fost clasat recent ca fiind orașul ai cărui locuitori au cea mai mare putere de cumpărare din România. Oradea, la rândul ei, s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, mai cu seamă prin atragerea de fonduri europene, plasându-se constant între primele orașe din țară. Iar exemplele pot continua.

Mizând tocmai pe un asemenea palmares, liberalii vor să exporte acest model de succes și în alte orașe. Unul dintre cei care, având o carte de vizită impresionantă ca primar, vede în Satu Mare un oraș cu potențial electoral pentru liberali, dar mai ales cu potențial pentru dezvoltare, este Gheorghe Falcă, primarul liberal din Arad. Printr-un mesaj video postat pe Facebook, acesta și-a arătat recent susținerea pentru candidatul PNL la Primăria Satu Mare, Adrian Cozma. Mai mult decât susținerea, Gheorghe Falcă face și un angajament: acela de a colabora cu Adrian Cozma atunci când acesta va ajunge primar în Satu Mare.

Adevărul e că, studiind evoluția lui Gheorghe Falcă, găsim câteva similitudini cu actualul candidat PNL la Primăria Satu Mare. Falcă era și el foarte tânăr atunci când a câștigat Primăria Aradului. Venea și el după o experiență administrativă în Consiliul Județean, ca și Adrian Cozma. În campania din 2004, Gheorghe Falcă a avut ca principal contracandidat tot un primar PSD.

“Singura diferență esențială, spune Gheorghe Falcă, este aceea că eu sunt inginer constructor, iar Adrian Cozma e avocat. Pe mine, meseria m-a ajutat în anii în care am făcut în Arad marile lucrări de reabilitare a orașului. Sunt un om de șantier. Administrația a evoluat între timp, însă. Iar pregătirea juridică e esențială acum, în complicata legislație a administrației locale din România.

Faptul că primarul Gheorghe Falcă e om de șantier se vede în palmaresul lucrărilor publice realizate în cele trei mandate de primar avute până acum: unul dintre cele mai mari proiecte de reabilitare urbană din România, în valoare de peste 100 de milioane de euro, două poduri noi peste râul Mureș, centură în regim de autostradă, cea mai mare investiție în învățământul preuniversitar din România, infrastructura de transport public reabilitată, ca să numim doar câteva din marile proiecte. Cum s-au făcut toate acestea? Spune Gheorghe Falcă: „Primul lucru pe care l-am făcut după ce am ajuns la primărie a fost să orientez cheltuielile către investiții și dezvoltare. E cel mai bun lucru pentru o municipalitate, pentru că orice investiție creează valoare pentru oraș, stimulează activitatea companiilor locale, aduce alți investitori care creează locuri de muncă etc. Șomajul în Arad e acum de 1% și ne gândim să construim nu locuințe sociale ci, în parteneriat cu companiile, locuințe pentru muncitori care să vină să lucreze în Arad pentru firmele din zonele industriale.”

Are însă Satu Mare resursele necesare unei astfel de abordări orientate spre dezvoltare? Adrian Cozma, candidatul PNL, spune că da: „Satu Mare are venituri la bugetul local pe cap de locuitor foarte apropiate de cele ale Aradului. În jur de 2 200-2 300 lei per capita. Important e ce faci cu acești bani, cum îi gospodărești corect, plătind lucrările publice la prețuri reale și pentru o calitate certă. Apoi, bugetul trebuie suplimentat prin fonduri europene și credite pentru dezvoltare. Aceasta e lecția administrațiilor liberale de succes. În primul rând trebuie să ai proiectele pregătite, potrivite axelor de finanțare. De la axa prioritară 10, pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale, din POR 2014-2020, la axa prioritară 4, pentru sprijinirea dezvoltării urbane durabile, și de la axa prioritară 3.2, dedicată reabilitării, modernizării și dezvoltării infrastructurii serviciilor sociale, și înapoi până la axa prioritară 1, dedicată cercetării și inovării. Sunt bani care așteaptă să fie folosiți. De ce nu s-a făcut asta până acum în Satu Mare? Și de ce în alte orașe banii aceștia au ridicat enorm calitatea vieții locuitorilor? Răspunsul e simplu: pentru că aici neputința și neprofesionalismul au fost dublate de rea voință și, mai ales, corupție.

Este însă posibilă o astfel de alianță a primarilor? Gheorghe Falcă spune că da: „Sunt de ceva ani membru în Comitetul Regiunilor, instituție a Uniunii Europene care funcționează ca un laborator de idei, proiecte și legislație pentru administrația locală a țărilor membre. Iar colaborarea e acolo cuvântul de ordine, pentru că orașele nu se dezvoltă insular, ci împreună. De aceea, cred că Satu Mare are nevoie de un primar liberal. Îl susțin fără rezerve pe Adrian Cozma. Îl susțin acum, și-i voi fi alături, cu idei și proiecte, și după ce va ajunge primar. Pentru ca Satu Mare să reintre în liga orașelor de top, are nevoie de un restart liberal. Are nevoie de Adrian Cozma.” 

Sursa: Departament comunicare PNL Satu Mare

Exit mobile version