“Considerăm, şi din feed-back-urile populaţiei că avem un avantaj, subliniat şi de disperarea primarului în funcţie. Aţi văzut că a convocat din nou şedinţa de Consiliu Local pe aceleaşi teme. Sătmărenii ne spun zi de zi că vor un oraş în care domină ordinea şi legea, şi nu haosul şi bişniţa, sătmărenii vor un oraş în care siguranţa copiilor şi viitorul familiilor lor nu este în pericol, sătmărenii vor un oraş unde problemele sunt rezolvate şi nu rămân promisiuni goale“, a declarat Kereskenyi.
El a arătat că oamenii sunt de părere că UDMR împreună cu Forumul Democrat German reprezintă un partener al sătmărenilor, un partener pentru viitorul oraşului şi a avertizat populaţia cu privire la mesajele denigratoare care vor apărea.
“Sunt unii candidaţi care au făcut referire că vor lansa atacuri la persoană, că singura lor armă va fi intoxicarea opiniei publice, şi consider că într-adevăr sunt şanse să degenereze campania din acest punct de vedere. Noi bineînţeles cum nu am intrat niciodată în astfel de clinciuri, nu vom intra nici de data aceasta. Acum, ce este important, este să spunem lucrurilor pe nume, pentru că în 5 iunie, cea mai importantă miză este că schimbarea nu este numai o posibilitate, ci şi o necesitate. Chiar vrem să atragem atenţia opiniei publice să nu dea curs acelor materiale denigratoare care sunt ferm convins că vor apărea. Să creadă ce văd cu ochiul liber în municipiul Satu Mare, pentru că actuala conducere a municipiului şi judeţului au avut la dispoziţie patru ani de zile s[ arate ce pot să facă pentru sătmăreni”, a spus Kereskenyi.