PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Pesediștii din PSD și ALDE, aceeași Mărie cu altă pălărie: frați în tocarea banilor publici

Partidul Național Liberal își continuă campania cinstită, din om în om, în județ, pentru prezentarea programului echipei GOSPODARILOR.

În același timp însă, vedem că PSD și prietenii săi, în frunte cu ALDE, au revenitîn forță, în Satu Mare, la metodele “tradiționale”: tocarea bugetelor publice în campania electorală. Avem parte de festivități și serbări în care se cheltuie munți de bani din bugetele publice, doar pentru a mai ajuta la eforturile campaniei pesediste.

Am spus și am cerut peste tot în ultimele săptămâni: STOP administrației PSD+ALDE care aruncă banii pe geam! Fondurile publice trebuie să ajungă la cei care au nevoie de ele: spitale, drumuri adevărate – nu găuri imense în buget, sprijin pentru investiții și turism prin infrastructură, pregătirea administrației locale pentru atragerea de fonduri europene. Azi, acești bani sunt, din păcate, aruncați efectiv la gunoi, pentru binele exclusiv al Pesediștilor (PSD+ALDE).

Știm că PSD, direct sau prin interpușii săi precum ALDE, s-a rupt de mult de omul de rând și face orice doar pentru a rămâne la putere. Dar, domnilor, opriți bătaia de joc pe banii oamenilor! Spectacolul dumneavoastră costă enorm și ați ajuns exact ca în vorba românilor: să luați la propriu de la gura copiilor doar ca să vă fie vouă bine!

Le propunem, de aceea, Pesediștilor din PSD și ALDE un slogan nou de campanie, mai potrivit lor și metehnelor de baroni – parafrazând o celebră vorbă: Păi suntem pesediști sau nu mai suntem?!

Candidații Partidului National Liberal pentru Consiliul Județean Satu Mare