Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit faptul că victima, KAROLY D., de 28 ani, aflată în stare avansată de ebrietate se deplasa pe partea carosabilă, dar fără a avea elemente reflectorizante sau sursa de lumină pentru a-și semnaliza prezența.
Evenimentul rutier s-a produs în momentul în care autoturismul marca Chevrolet, condus de STEFAN I., de 66 ani, era angajat în depășirea regulamentară a pietonului, iar acesta a căzut peste autoturism.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoara a pietonului beat, care a fost transportat la Spitalul Satu Mare unde va fi supus unor investigații medicale Conducătorul autoturismului a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Totodată, atât șoferului cât și victimei le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sursa: IPJ Satu Mare