PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Proiectul mega-mall NEPI este deocamdată blocat. Primăria nu poate vinde terenurile

Consilierii locali sătmăreni au aprobat, în cadrul ședinței de azi, proiectul de hotărâre privind revocarea unei hotărâri din data de 31 martie prin care erau scoase la licitație terenurile de pe strada Digului. Este vorba despre acele terenuri pe care NEPI ar fi dorit să construiască un mega-mall. În urma deciziei de astăzi, Primăria nu mai poate vinde acel teren, iar proiectul NEPI este în stand-by.

”Prin Hotărârea nr.77 din 31.03.2016, Consiliul Local al municipiului Satu Mare a aprobat vânzarea prin licitaţie publică deschisă a imobilelor terenuri, în suprafaţă totală de 977 mp, proprietatea privată a municipiului Satu Mare, situate în zona străzii Digului.

În urma controlului cu privire la legalitatea H.C.L. nr. 77 din 31 martie 2016, exercitat de Prefectul judeţului Satu Mare, acesta a constatat nelegalitatea acesteia datorită faptului că nu există o deplină concordanţă între cuprinsul hotărârii de consiliu local, anexele hotărârii, documentele premergătoare acesteia (raportul compartimentului de resort) şi extrasul CF 176277 Satu Mare din documentaţia prezentată spre aprobare Consiliului Local Satu Mare.

Faţă de cele arătate mai sus, pentru a evita un litigiu între municipiul Satu Mare şi Insituţia Prefectului, propunem  spre analiză şi aprobare Consiliului Local al Municipiului Satu Mare proiectul de hotărâre ce are ca obiect revocarea   Hotărârii consiliului local  nr. 77/31.03.2016 privind vânzarea prin licitaţie publică  deschisă a unor imobile teren proprietatea privată a municipiului Satu Mare, situate în zona străzii Digului”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect de hotărâre.

Consilierii locali sătmăreni au votat în unanimitate revocarea hotărârii pe care tot ei o luaseră în ședința din data de 31 martie.

Odată cu revocarea acestei hotărâri, proiectul NEPI este în stand-by, deoarece compania nu mai poate achiziționa, cel puțin deocamdată, acel teren unde ar fi vrut să construiască mega-mall-ul. E posibil ca proiectul să fie reluat după ce vor fi clarificate problemele juridice în ceea ce privește acel teren.