PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

“Provocările periferiei” – simpozion în cadrul Zilelor Cronograf

Centrul de Creatie (4)Simpozionul „Provocările periferiei” a avut loc astăzi la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, eveniment organizat în cadrul Zilelor Cenaclului Cronograf.

La eveniment au participat scriitori și oameni de cultură din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Baia Mare. Despre provocările periferiei au vorbit directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop, ambasadorul Unesco George Călin și Relu Coțofană.

În deschiderea evenimentului a rostit câteva cuvinte preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

“Vreau să îi felicit pe Felician Pop şi Robert Laszlo pentru că au reuşit să creeze această emulaţie în jurul Centrului de Creaţie, ca să adune scriitorii şi poeţii sătmăreni pentru a-i promova, şi vedem că astăzi reuşim să aducem şi alţi scriitori foarte cunoscuţi din ţară, aici la Satu Mare. Poate este un prim pas pentru a realiza un mare eveniment naţional anual aici la Satu Mare. Eu chiar cred că este important să ne promovăm judeţul, să ne promovăm Sătmarul, prin tot ce avem mai frumos, şi dacă reuşim prin intermediul culturii cred că este şi mai bine”, a spus Adrian Ştef.

Directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop, a afirmat că scopul dezbaterii este acela de a demonstra că prin Zilele Cronograf, Satu Mare nu este o periferie, ci este un adevărat centru cultural.

“Am considerat că un simpozion cu titlul Periferia şi sfidările ei, ar putea să îi adune pe scriitorii din întreaga ţară ca să vedem ce înseamnă în cultură în special centrul şi periferia, care sunt provocările periferiei. Satu Mare, geografic şi istoric, poate fi considera un  oraş istoric şi  periferic, dar printr-un efort uriaş pe care l-au făcut oamenii de cultură aici, vrem să demonstrăm că uneori periferia, cea clişeizată, cea obişnuită, poate deveni un centru, pentru că şi postmodernismul spune că centrul îşi schimbă întotdeauna toposul, locul. Iată că astfel, printr-o energizare culturală, printr-o concentrare culturală reuşim  să transformăm această periferie, într-un centru cultural, şi astăzi Satu Mare, cred că, prin Zilele Cronograf, devine un astfel de centru”, a declarat Felician Pop.

Exit mobile version