Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Sărbătoare a liberalilor la Satu Mare. S-au împlinit 141 de ani de la înființarea partidului (FOTO)

141 ani PNL, bust Bratianu (17)Liberalii sătmăreni au sărbătorit astăzi, printr-o suită de evenimente, împlinirea a 141 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal din România.

Manifestările au debutat la bustul lui IC Brătianu, din Piața Libertății, unde au fost depusă o jerbă de flori. La eveniment au fost prezenți cei doi co-președinți ai PNL Satu Mare, Romeo Nicoară și Adrian Cozma, consilieri locali sătmăreni, primari liberali din județ, dar și circa o sută de membri ai partidului.

”Manifestările organizate astăzi fac referire la împlinirea a 141 de ani de când s-a înființat Partidul Național Liberal. 24 mai 1875 este ziua în care a luat ființă acest partid care este unul dintre cele mai importante partide politice din România, având o istorie îndelungată, care a contribuit la construcția României moderne, la construcția României contemporane și, evident, la construcția democratică pe care România a început-o în 1990. Noi suntem foarte mândri că suntem membri ai acestui partid, suntem mândri că avem înaintași precum IC Brătianu, pe care îl cinstim astăzi aici, și suntem mândri că putem fi continuatorii proiectelor mari pe care liberalii le-au început după 1990 și pe care noi le putem continua astăzi în Satu Mare și în toată România. Așteptăm și invităm toți sătmărenii să fie alături de noi în acest mare proiect de reconstrucție al României și al județului Satu Mare”, a precizat co-președintele PNL Satu mare, Romeo Nicoară.

”Sunt 141 de ani de istorie. Avem cu ce să fim mândri. Nu numărăm doar ani astăzi ci efectiv o istorie care a pus bazele României și a democrației. Noi, ca și continuatori, trebuie să ducem mai departe aceste principii, în primul rând, și proiecte care au fost începute acum 141 de ani. Sunt mândru că fac parte din Partidul Național Liberal, care în continuare trebuie să rămână un stâlp important în păstrarea principiilor și democrației în România, iar noi, prin tot ceea ce facem astăzi, vom continua acest lucru atât în Satu Mare cât și în România”, a afirmat și co-președintele Adrian Cozma.

 Apoi, liberalii s-au îndreptat spre placheta amplasată pe unul dintre zidurile Bibliotecii Județene prin care se aduce aminte că această clădire a fost sediul organizației județene a PNL Satu Mare în perioada interbelică, primul din Transilvania.

”Ne aflăm în fața unei plachete care ne aduce aminte că aici și-a avut sediul Organizația Județeană Satu Mare a PNL în perioada interbelică, încă o dovadă a faptului, și o spun cu mândrie, că facem parte dintr-un partid istoric. Faptul că sunt mulți tineri aici dovedește faptul că nu suntem doar reprezentanții generațiilor trecute ci și reprezentanții generațiilor viitoare. Suntem în campanie electorală, ne dorim să le explicăm cetățenilor să ne înțeleagă și să ne creadă că vrem să facem tot ce este mai bine pentru municipiul Satu Mare și pentru toți locuitorii. Prin noi înșine să mergem mai departe”, a declarat în această locație vicepreședintele PNL, Adrian Albu.

În final, în curtea Muzeului de Artă, a avut loc un scurt simpozion despre istoria Partidului Național Liberal din România, în cadrul căruia co-președinții sătmăreni au transmis câte un mesaj, iar reprezentanta Muzeului Județean, Agnes Kocsis, a făcut o incursiune în istoria de 141 de ani a PNL. 

22 comentarii

  1. matroz Răspunde

    Cu alte cuvinte au venit toti liberalii din judet!!!

  2. Stan Răspunde

    Cozma nu si-a gasit esarfa galbena pe masura prestigiului?

    • observator Răspunde

      Liberalismul trebuie sa-l ai in inima si in gand.

    • Golum Răspunde

      Nu si-a găsit pe măsura mărimii!Nu se fabrica decât de la clasa opta in sus ,soimii patriei au doar babetica.

  3. Adrian b Răspunde

    Asta da liberali de liberali un Romeo traseist de la PPDD și un traficant din Shop un de Olteanu ANRP.
    NU VOTAM PĂCĂLICI.

  4. Liberal Răspunde

    LA MULŢI ANI, PNL!

  5. Zeus Răspunde

    Începutul liberalismului în Satu Mare

    Constituit oficial pe 24 mai 1875,PNL este primul partid politic din România. De numele său se leagă momente de referinţă din istoria României, fapt ce-i conferă o poziţie de necontestat în viaţa politică a ţării.
    După 1918, în noile provincii ale României, suflul liberal se va face simţit destul de puternic . PNL reuşeşte să pătrundă în viaţa politică dn Ardeal, în 1919, prin organizaţia liberală a judeţului Satu Mare. Merite deosebite în înfiinţarea acestei organizatii îi revin lui Teofil Dragoş, el fiind preşedintele organizaţiei şi primul membru liberal din Ardeal.
    Odată înfiinţat, PNL Satu Mare urmează direcţia naţionala a familiei Brătianu, continuând
    politica de dezvoltare economico-socială şi de modernizare a infrastructurii judeţului Satu Mare.
    Între 1933-1937, în judeţul nostru, în timpul ultimei guvernări liberale ,au existat impresionante realizări, lucru ilustrat într-o lucrare de excepţie, “În serviciul patriei.1933-1937.Dare de seamă asupra realizărilor înfăptuite în judeţul Satu Mare”, lucrare la care cuvântul de introducere i-a aparţinut prefectului din perioada 1935-1937, Octavian Ardelean. Dintre aceste înfăptuiri amintesc următoarele:
    -Întreţinerea în stare bună a drumurilor,mult superioare altor judeţe;
    -Construirea şi repararea a peste 130 de poduri;
    -Extinderea reţelei de linii telefonice;
    -Construirea Palatului Administrativ din Satu Mare(azi,Muzeul Judeţean de Istorie)
    -Realizări în domeniul bisericesc (cele două catedrale din centrul sătmarului,una greco-catolică şi una ortodoxă,a căror construcţie a fost susţinută şi de Prefectură).
    -În domeniul educaţional s-au înfiinţat 164 de noi posturi de învăţători şi maiştrii,s-au terminat 39 de şcoli,iar 22 au fost începute;
    -S-au înfiinţat biblioteci populare pe lânga fiecare şcoală primară;
    -Realizări în domeniul urbanistic;
    -Construirea mai multor spitale şi dispensare medicale comunale;
    -Sprijinirea agriculturii,comerţului şi industriei printr-o permanentă politică de încurajare;
    -Dezvoltarea sportului şi turismului sătmărean;
    -Construirea Aeroportului Satu Mare,inaugurat la 8 septembrie 1937; presa centrală de specialitate relata că: „La 8 Sept. s-a inaugurat la Satu Mare,un aeroport modern,cu care prilej a avut loc şi un meeting de aviaţie,organizat de Ministerul Aerului şi Marinei. Beneficiile realizate de pe urma acestui meeting au fost destinate construcţiei aerogării locale”.
    -Nu în ultimul rând,dezvelirea statuii lui Vasile Lucaciu,în faţa căreia premierul liberal Gheorghe Tătărăscu afirma la 21 august 1937: „ce mult regret că n-am putut lua parte la înălţătoarea serbare a dezvelirii acestei statui.Este una din cele mai frumoase statui cu care se poate mândri Ţara Românească”.
    Istoria Filialei Partidului Naţional Liberal Satu Mare este presărată de personalităţi politice emblematice,oameni cu un crez politic remarcabil…

    • matroz Răspunde

      Hellooooo Zeus-coboara frate din Olimp,aer rarefiat,accesibil luminatelor minti si creerelor dezinhibate………Pe ipochimenii astia tu-i asemeni cu postarea infantila copiata de pe postari bratiene.Fereasca-ne Dumnezeu ca astia sa fie continuatori…Dar poate,poate….zic si eu:Iti spune ceva anul 1907 cu cei 11,000 de tarani ucisi cu tunul.Dar daca stau si ma gandesc a fost ori Hunor ,dar Ponta in mod cert.Iarna mintii pedelisto si retroliberale.

    • Ion Răspunde

      Si au ajuns sa fie reprezentati astazi de niste papagali…

  6. Sătmărean Răspunde

    Legea luptătorului liberal

    1. Liberalul este om liber şi generos. El luptă împotriva oricărei asupriri şi se jertfeşte pentru întărirea credinţei strămoşeşti , consolidarea şi fericirea Patriei sale.
    2. Liberalul este om de onoare şi de cuvânt.El judecă orice situaţie în lumina adevărului, iar convingerile sale le împărtăşeşte tuturor,fără ascunzişuri.
    3. Liberalul este omul faptelor şi al gândurilor curate.El preţuieşte deopotrivă sănătatea trupească şi sănătatea sufletească.
    4. Liberalul se împotriveşte oricăror acte de risipă ,de abuz,de favoare,de cruzime sau de distrugere.
    5. Liberalul nu face nicio deosebire de rasă,de avere, de clasă socială.El este cuviincios şi îngăduitor faţă de toată lumea,respectând credinţa,munca,experienţa şi avutul altuia.
    6. Liberalul este pătruns de spiritul de echipă.Ca să poate să comande ,el învaţă mai întâi să asculte.
    7. Liberalul este luptător politic plin de avânt şi sincer democrat.El dispreţuieşte minciuna,reaua credinţă,invidia, patima, dezordinea şi ura.
    8. Liberalul este îndrăzneţ în cele chibzuite. El nu fuge niciodată de răspundere.
    9. Liberalul este bun roman.El îndeplineşte cu conştiinciozitate îndatoririle cetăţeneşti ,ajutorul semenilor aflaţi în nevoie şi primejdie.
    10. Liberalul este plin de însufleţire în orice muncă, urmându-şi cu dârzenie ţelul: libertate, dreptate şi- prin proprietate – bunăstare pentru toţi.

  7. Ştefan Benea Răspunde

    ”Omul politic este om de sacrificiu pentru că cine crede că a face politică înseamnă crearea de avantaje personale acela păcătuieşte atât împotriva persoanei sale cât şi împotriva ideii pe care în loc de a o servi ,o dojeneşte.”

  8. astia Răspunde

    Astia is pdeleii travestiti in penalisti, sleahta asta de parveniti nu se identifica cu bratianu,poate cu base blaga videanu vass udrea

  9. Romeo must die Răspunde

    F mult tineret , de 70 ani :))))) patetic PNL

  10. Trahanache Răspunde

    Cum de a lipsit de la actiune “marele liberal” Hotea, cel care s-a vrut cu forta presedinte PMP,iar in ziua motiunii s-a dat bolnav si a renuntat? Nu vrea sa puna mana si pe PNL? Mai este asta in PNL? Nu a trecut cumva la PSD, avand in vedere ca e prieten cu Dorel si ca a primit o lucrare buna, modernizarea pietei din micro 17?

  11. Satmareanul Răspunde

    Unde este ALDI? Ma scuzati ALDE, si ei sunt liberali nu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.