După ce au dispus în două seturi de Turcia în semifinale și s-au calificat în marea finală a competiției, fetele noastre au urcat pe treapta a doua a podiumului, fiind învinse, după o luptă crâncenă în teren, de Serbia, scor 1-2.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în această după-amiază chiar la locul de desfășurare a competiției, platoul din Centrul Nou. Dintre oficialități, la festivitatea de premiere au participat președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, deputatul Kereskenyi Gabor și viceprimarul municipiului reședință de județ, Radu Roca.
Reprezentativa de beach-volley a României este antrenată de sătmăreanul Adrian Pricop. Este demn de remarcat faptul că Adriana Matei și Beata Vaida s-au întors recent de la Mondialele din Elveția, acolo unde au terminat pe locul V.
La băieți, medalia de aur a fost câștigată de Serbia, după ce a învins Grecia în finala competiției.