Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Senator PNL: La Satu Mare se administrează un program de prosteală

conferinta PNLPrezent la Satu Mare pentru a vedea cum decurge campania electorală, vice-președintele regional PNL pentru zona de Nord-Vest, senatorul de Timiș Ben-Oni Ardelean a arătat că sătmărenilor li se administrează un program de indiferență față de cetățeni și un program de prosteală. Acesta a mai afirmat, în cadrul unei conferințe de presă la care au mai participat co-președinții PNL Satu Mare, Romeo Nicoară și Adrian Cozma, că acest lucru trebuie să dea de gândit fiecărui sătmărean.

În deschiderea conferinței de presă, Romeo Nicoară, a precizat că aseară a avut loc o ședință de lucru cu senatorul Ben-Oni Ardelean în cadrul căreia s-a trecut în revistă stadiul campaniei și situația candidaților. ”În ceea ce ne privește suntem prezenți peste tot cu mesajele noastre și candidații pe care-i avem. Din analizele noastre mai există un număr semnificativ de cetățeni nehotărâți”, a arătat Nicoară.

La rândul său, Adrian Cozma, care este candidatul PNL la Primăria Satu Mare, a arătat că orașul Satu Mare are nevoie de un restart liberal.

”Pe lângă chestiunile organizatorice, nu este întâmplător că Ben-Oni Ardelean se află astăzi alături de noi având în vedere mesajul pe care noi l-am promovat în această campanie electorală și însăși programul pe care l-am lansat pentru municipiul Satu Mare, și anume restart liberal pentru Satu Mare. De asta are nevoie orașul. Iar cel mai bun model este Timișoara, cu o guvernare locală liberală, cu un primar liberal, care a înțeles foarte bine ce înseamnă să te bazezi pe investiții, pentru că doar așa comunitatea locală se poate dezvolta”, a precizat Adrian Cozma.

Senatorul Ben-Oni Ardelean consideră că această campanie va fi cu succes la Satu Mare având în vedere candidații propuși de PNL.

”La Satu Mare avem o echipă extrem de capabilă, oameni tineri, exact ce a strigat strada cu puțin timp în urmă, și anume că nu mai vrem oameni corupți, implicați în scandaluri, oameni să fie capabili și care să poate aduce un plus valoare în societate și să facă o altfel de politică. La Satu Mare guvernanța locală este una care a ajuns de notorietate nu doar pentru ceea ce înseamnă zona locală, dar la nivel național notorietatea de aici este percepută că vi se administrează un program de indiferență totală față de cetățeni. Găsesc un oraș care era la fel ca acum 15-20 de ani. Acest lucru trebuie să dea de gândit pentru fiecare cetățean. Pentru că nu se poate ca, după atâția ani, având aceeași politicieni, doar învârtindu-se, să fie votați de cetățeni știind faptul că orașul stagnează sau chiar regresează. Acest program de indiferență pe care îl aveți din partea guvernării locale trebuie să dispară.  Satu Mare a ajuns să fie un județ foarte sărăcit. Și acest lucru nu este normal în contextul în care aveți oameni implicați în viața publică și politică. Este un program de prosteală. Aici banul public este folosit pentru festivism, nu în folosul cetățeanului. M-am întrebat de ce acest festivism. Pentru că aici s-a oficializat acea căsătorie ALDE-PSD. Această asociere care este o îmbrățișare din care nu mai știu cum să iasă acuma, care duce la această prosteală fantastică”, a spus senatorul Ben-Oni Ardelean, dând ca exemplu modul de dezvoltare a orașelor Timișoara, Arad, Cluj, Oradea, toate cu primari și guvernare PNL.

La finalul conferinței de presă, Adrian Cozma a mai arătat că echipa celor patru încă funcționează și vor să conducă în continuare județul Satu Mare. 

”Silaghi, Ștef, Govor, Coica sunt echipa care au adus Satu Mare în situația în care se află astăzi. Și sătmărenii sunt convins că au înțeles asta și cât de mult rău au făcut municipiului și județului Satu Mare, iar în 5 iunie trebuie să plătească împreună. Noi venim cu soluții serioase, realiste, prin care Satu Mare trebuie să se relanseze”, a mai spus Cozma. 

29 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Ce titlu imbecil!

    • Adelin Răspunde

      NISTE CIURUCURI FARA NIMIC IN TRECUTUL LOR OAMENI IMPUSI.

      • satmarean Răspunde

        Te inseli. Rautatea te orbeste si nu observi calitatile oamenilor.

      • iry Răspunde

        Doi papagali care nu au facut nimic pt noi satmarenii ,un purtatot de mapa Romeo si un treaficant de tigari astea sunt cei doi indivizi.

  2. Zeus Răspunde

    Liberalii sătmăreni își doresc să dezvolte Satu Mare după modelul Timișoara. Felicitări!

  3. Andrei Răspunde

    Se vede tendința PeSeDistă a acestui site de știri, după titlu, păcat.
    Unde-i egalitatea in șanse ! In buzunarul lui COIca !

    Succes PNL !

  4. Radu Răspunde

    Baftă, PNL!

  5. Sătmăreni Răspunde

    Vom vota PNL, pentru ca nu promovează corupți si dubioși !

  6. Anna Răspunde

    Succes PNL!

  7. Liberal Răspunde

    Avem nevoie de un restart liberal la Satu Mare.

  8. laleaua neagra Răspunde

    Fapte..nu vorbe..ca de vorbe ne-am saturat.Ne ademeniti ca pe caini.Orasul are nevoie de un specialist in administratie..nu de vanatori de functii!!

  9. Gigi Răspunde

    Mult noroc PNL!!!

  10. satmarean Răspunde

    Liberalii sunt oameni ai faptelor. Succes PNL!

  11. Traian Răspunde

    Sper sa scapam de Coica si de Stef!Succes PNL!

  12. mamalui Adi.... Răspunde

    @all:boii astia au nevoie de necunoscuti veniti de aiurea sa la spuna ce sa faca.Intelegeam daca venea un nume cunoscut,cat de cat,dar nea Beni asta ,ce suparare sa ne spuna?Si cele doua trufandale de Satu Mare ar vrea sa-l mai si ascultam?Domn Adi…cum e cu cazurile date preferential de politia de frontiera pentru asistare din oficiu?Stai numai stai.Si la altii e tic-tac!!!!!

    • Felicia Răspunde

      Mizerii aldeiste.

      • mamalui Adi.... Răspunde

        @Felicia :frica mare,musiu…La 3% drumul spre Somes e pavat cu binefaceri!

    • satmarean Răspunde

      O idee buna ca sa avem ca model de dezvoltare orasul de pe Bega. Felicitari, PNL!

    • Vasile Răspunde

      Stiti doar sa ponegriti?! Parca aveti si doctorat in domeniu. Rusine pentru o asemenea atitudine!

    • observator Răspunde

      Momentan tic-tac-ul e pentru Stef, dat in gat de prietenul sau Govor.

  13. Ion Roata Răspunde

    Tre fătălăi ! Papagali veritabili care NU au facut nimic la viata lor ! Halal PNL Satu mare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.