”După cele două ședințe ale Consiliului Local, după comunicatul de presă al UDMR și a Secției Maghiare ”Harag Gyorgy”, s-au iscat tot felul de discuții, de bârfe, de denaturări ale adevărului. Ba că sala nu este gata, ba că publicul este pus în pericol dacă vine la teatru, ba că mai sunt nu știu câte lucruri de făcut. După cum se poate constata, în afară de ignifugarea ușilor, lucru care, în momentul în care au fost montate nu era imperios necesar, în afară de partea tehnică de la scenă, care astăzi va fi pusă în funcțiune, și în afară de faptul că nu avem mobilier la cabine, în rest totul este gata. Și nu e gata de azi. Din păcate, s-au folosit aceste comunicate, răstălmăcindu-se unele din idei, pentru a nu fi inaugurată această clădire. Eu dacă aș avea putere legislativă, aș da o lege să se interzică orice manifestare culturală, să fie un fel de doliu național, pentru că orice faci este imediat pus că e ca să sprijine pe unul sau pe altul dintre candidați. Noi am vrut să facem un gest cultural. Credem că lumea este deja nerăbdătoare să intre în acest spațiu frumos și bine făcut. Era un prilej. Nu se vrea, nu s-a vrut, gălușca o înghițim noi, obrazul nostru se îngroașă cu câțiva centimetri față de cei pe care i-am invitat și vom aștepta. Problemele sunt mult mai numeroase dar nu le putem discuta acum”, a spus Andrei Mihalache.
Managerul Vasile Țăranu a precizat că s-a discutat înainte cu Primăria Satu Mare despre organizarea acestui festival, considerând că suma de 150.000 de lei nu este enormă, doar că, în ședințele Consiliului Local, o parte dintre consilieri s-au opus. Acesta a mai precizat că avizul ISU privind funcționarea teatrului poate fi obținut până la finele acestui an, și că până atunci teatrul poate funcționa în actualele condiții. Managerul Teatrului de Nord a spus că noua clădire reabilitată nu a fost preluată încă de instituție și se află în administrarea Primăriei Satu Mare. Tocmai de aceea voia să fie organizat acel mini-festival, ca să fie preluată clădirea de Teatrul de Nord și pentru a pune în funcțiune clădirea.
Vasile Țăranu a mai afirmat că votul din Consiliul Local al celor de la UDMR, PNL și ALDE a fost unul politic și că nu s-a respectat dorința sătmărenilor de a avea un festival de teatru la Satu Mare.
”Acești domni consilieri nu au ținut cont de sătmăreni și de ce vor ei. Au ținut cont numai de chestia politică, s-au aliniat la ce le-au spus conducătorii dânșilor și asta a fost. A fost un vot politic”, a precizat Țăranu.
Referitor la colegii lor de la Secția Maghiară și de poziția acestora față de acest subiect, Andrei Mihalache a spus că până la iscarea acestui scandal membrii celor două secții au fost prieteni. De acum înainte, însă, vor fi doar frați. ”Pentru că rudele nu ni le putem alege noi”, a explicat Mihalache.
Managerul Vasile Țăranu a mai precizat că se încearcă organizarea unui mini-festival de inaugurare a clădirii Teatrului de Nord, la care să Teatrul Odoeon din Capitală și trupa sătmăreană să prezinte câte un spectacol, cu bani veniți din sponsorizări. Pentru acest lucru ar fi nevoie de circa 45.000 de lei. A recunoscut, însă, că șansele ca acest mini-festival să fie organizat din banii sponsorilor este de numai 5%.