PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Coica despre greva Transurban: ”Instigatorii și-au bătut joc de 15.000 de sătmăreni”

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, și-a exprimat, prin intermediul unui comunicat de presă, punctul său de vedere cu privire la greva de ieri de la Transurban. Edilul șef consideră că s-a ajuns mult prea departe și că cei care au instigat la această acțiune de protest și-au bătut joc de peste 15.000 de sătmăreni. 

Redăm integral conținutul mesajului transmis de Dorel Coica. 

”Ieri, 02.06.2016, greva de la Transurban s-a încheiat după mai multe ore. După cum aţi aflat, şoferii nu au obţinut nimic în plus faţă de contractul colectiv de muncă propus anterior. Prin urmare, greva a fost total inutilă. Consiliul de Administrație al Transurban a stabilit că decizia luată de conducerea societății a fost una dreaptă, legea a fost respectată, prin urmare greva a fost ilegală.

Regret că din cauza jocurilor politice, 15.000 de sătmăreni au avut de suferit, stand în ploaie. Cei care au instigat la grevă au reuşit să blocheze oraşul, încercând să dea vina pe conducerea primăriei pentru a câştiga capital electoral. Într-adevăr, scorul este strâns între mine şi principalul contracandidat, Kereskényi Gábor, dar prin instigarea la grevă, el a reuşit să îşi arate adevărata faţă, fără să-l intereseze de soarta sătmărenilor, care au stat în ploaie sau în traficul infernal zeci de minute.

Înţeleg că bătălia politică este una dură, dar consider că s-a ajuns deja prea departe, şi nu pot accepta această bătaie de joc la adresa cetăţenilor. Am încredere că sătmărenii vor discerne ceea s-a întâmplat ieri, vor alege cu înţelepciune şi de această dată.

Deși Primăria Satu Mare nu este vinovată pentru toată această situație, vreau să le cer scuze sătmărenilor. Mi-aș fi dorit ca domnii Kereskényi Gáborsi Adrian Ștef să înțeleagă că bătălia politică trebuie să se dea între candidați, sătmărenii nu trebuie să aibă de suferit!”