PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Colegiul Medicilor avertizează: Colapsul în sănătate ar putea fi inevitabil!

colegiul medicilorColegiul Medicilor Satu Mare trage un serios semnal de alarmă în ceea ce privește sistemul de sănătate despre care se spune că ar trebui schimbat. Prin intermediul unui comunicat de presă semnat de  Dr. Mircea Răibuleț, Dr. Bogdan Feciche, ambii vicepreședinți ai Colegiului Medicilor Satu Mare, precum și de secretarul Dr. Vasile Blaga, aceștia atrag atenția asupra faptului că acest sistem ar putea fi în colaps în scurt timp.

”Sistemul de sănătate actual este nesustenabil, iar dacă nu va fi reformat în punctele esențiale, începând cu medicina primară, colapsul ar putea fi inevitabil.

Sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (SIUI) funcționează defectuos, afectând performanța profesională atât în cabinetele medicilor de familie, cât și în ambulatoriul de specialitate și spitale.

SIUI determină și aplicarea unor penalități nedrepte colegilor din spitale și cabinete medicale.

Finanțarea insuficientă determină:

– migrarea personalului medical către zone mai bine finanțate;

– dispariția investiției în aparatură medicală;

– reducerea pregătirii profesionale prin scăderea participării cu lucrări la cursuri și congrese științifice.

Colegiul Medicilor Satu Mare este alături de membrii săi și-i sprijină în demersul lor pentru recăpătarea demnității profesionale în relația contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dr. Mircea Răibuleț,

Vicepreședinte Colegiul Medicilor Satu Mare

Dr. Bogdan Feciche,

Vicepreședinte Colegiul Medicilor Satu Mare

Dr. Vasile Blaga,

Secretar Colegiul Medicilor Satu Mare”

Exit mobile version