PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Contribuabilul, umilit la Finanțe. Nu ai voie nici să pozezi clădirea, aşa scrie în decret! (VIDEO)

finante satu mareClădirea Finanţelor din Satu Mare este pe cât de mare, pe atât de prost organizată. Contribuabilii sunt pur şi simplu umiliţi când au treabă la această instituţie, dincolo de atitudinea unor angajaţi, dacă au treabă la Finanţe, în trei locuri diferite, ei trebuie să iasă tot de trei ori din clădire pentru a-şi rezolva “problemele” cu Fiscul.

Astfel, dacă ai de depus declaraţii, trebuie să intri în clădire dinspre pod, dacă ai de lucru la Trezorerie trebuie să ieşi în drum şi să mergi pe la intrarea principală, iar dacă ai de plătit anumite dări trebuie să ieşi din nou şi că intri pe la accesul dinspre Cuza Vodă. Bineînţeles că există acces pe interior între birourile amintite, doar că acele uşi pot fi folosite doar de angajaţii instituţiei. Ba mai mult, dacă vreun contribuabil încearcă să traverseze prin acele uşi este certat de angajaţii instituţiei.

Lucrurile nu se opresc aici. Ca să faci anumite plăţi ai nevoie de foi de vărsământ. Biroul respectiv, în care se află două doamne, are un gemuleţ, dar se vede numai una dintre ele. Astfel, contribuabilii, nici măcar nu o văd pe una din interlocutoare, decât dacă se umilesc, se apleacă şi îşi “bagă” capul pe gemuleţ.

Peripeţiile de la Finanţe nu se opresc aici. Reporterul PortalSM a fost luat de întrebări de agentul de pază al instituţiei. Agentul, angajat al unei firme de pază, i-a cerut imperios să nu pozeze instituţia publică pentru că nu are autorizaţie şi că aşa scrie în decretul lor.

“Aveţi acces să faceţi poze? Aveţi acces să faceţi poze la clădire? Păi da cum faci poză dacă nu ăsta? Ce faci? Nu ai dreptul să faci poză la clădire. Cum adică? Cu ce drept, cu ce autorizaţie ai ca să faci ăsta? E o instituţie şi nu ai voie să faci poză la instituţie! Ăsta e trecut în decret la noi! Eu ca agent de pază nu am voie să te lăs să faci poze. Te rog frumos să mergi în altă parte să faci acolo!”, a spus agentul de pază.

Dincolo de nervii celor care au drumuri dese la Finanţe, vă invităm să vă delectaţi cu reacţia agentului de pază.

 

Exit mobile version