PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Descoperire macabră a pompierilor la Satu Mare. Octogenar găsit mort într-un apartament

mort in apartament satu mareÎn seara zilei de ieri, în jurul orei 20.38, un apel primit pe numărul unic 112, solicita intervenţia echipajelor specializate pentru salvarea unei persoane aflate într-o potenţială situaţie de urgenţă. Apelantul, vecinul posibilei victime, precizând faptul că nu reuşea să-şi contacteze vecinul, care locuia singur.

La adresa indicată, la un imobil de pe aleea Humulești, s-a deplasat cu operativitate un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare şi un echipaj SMURD care acţionând cu scara culisabilă au pătruns, prin fereastra uneia dintre încăperi, în apartamentul situat la etajul patru.

În dormitorul locuinţei, pompierii l-au găsit pe proprietar, întins pe podea, în stare de inconştienţă, echipajul medical constatând, însă, că pacientul era decedat.

Persoana decedată a fost predată organelor de la poliţie, care vor continua cercetările pentru a stabili cauza decesului.

Exit mobile version